Un tratament revoluționar, bazat pe injectarea unor substanțe obținute din zahăr, hidratează pielea mâinilor în doar 30 de minute, oferindu-le acestora un aspect tânăr, lipsit de riduri, caracteristic persoanelor în vârstă de 20 de ani, informează dailymail.co.uk.
Oamenii obișnuiesc să spună că vârsta unei femei poate fi ghicită doar privindu-i mâinile. Multe dintre celebritățile actuale, precum Angelina Jolie sau Madonna, au un lucru în comun: deși au un chip proaspăt, mâinile lor sunt subțiri și noduroase, precum cele ale unor femei mult mai în vârstă.
Tratamentul, denumit Varioderm Mesolift, a fost experimentat în premieră la clinica Bijoux din districtul londonez Belgravia, condusă de medicul Elisabeth Dancey, care a decis să introducă în Marea Britanie tehnica mezoterapiei, ce constă în injectarea în piele a unor mici cantități de substanțe benefice pentru epidermă.
Femeile tind să-și neglijeze mâinile
Deloc surprinzător, Elisabeth Dancey a observat că pe piață există o cerere imensă pentru acest produs de întinerire a aspectului mâinilor. „Femeile tind să își îngrijească mai întâi fețele și abia apoi să își «asorteze» mâinile”, a declarat ea.
Injecțiile făcute în mâini oferă o hidratare efiecientă a pielii în doar 30 de minute.
Mâinile unei femei reflectă concentrația de estrogen din organism și din acest motiv ele deconspiră vârsta reală a femeilor pe măsură ce acestea avansează în vârstă.
Tehnica Varioderm Mesolift se bazează pe injectarea unor mici doze de acid hialuronic, un produs frecvent utilizat în procedurile de modelare a feței, derivat din zahăr fermentat, ce este injectat la nivel superficial pentru a ameliora aspectul stratului de suprafață al pielii, umplând spațiile libere din interior.
Acidul hialuronic este sintetizat și pe cale naturală de organism, contribuind la păstrarea aspectului neted și proaspăt al pielii, fiind benefic, totodată, pentru articulații și pentru funcțiile globului ocular. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, concentrația acestei substanțe scade în organism, iar efectele îmbătrânirii devin tot mai evidente. Pe măsură ce se avansează în vârstă, soarele reprezintă principalul factor de risc care provoacă îmbătrânirea mâinilor, fiind urmat la mică distanță de un mai vechi „inamic”, fumatul.
Pielea de pe mâini are nevoie de o atenție specială
Pielea de pe mâini este mai subțire decât cea de pe față, iar din acest motiv aceasta are nevoie de o atenție specială pentru a preveni îmbătrânirea prematură.
Orice factor care usucă pielea, precum frigul sau folosirea excesivă a produselor de curățare, stimulează procesul de îmbătrânire.
Deși depinde de starea mâinilor fiecărei femei în parte, noua tehnică are cele mai bune rezultate în cazul femeilor în vârstă de 40-50 de ani. După instalarea menopauzei, această procedură are mai puțin succes, deoarece o bună parte din volumul natural din textura pielii s-a pierdut deja.
Varioderm Mesolift este o procedură ce implică două etape. Mai întâi, o cremă ușoară este aplicată pe spatele mâinilor, într-un strat subțire, care permite o absorbție rapidă. După zece minute, un specialist începe prima etapă a tratamentului, ce constă într-o serie de mici injecții în dermă, umplând cavitățile din piele din jurul articulațiilor degetelor și din jurul venelor proeminente. Partea a doua a tratamentului constă în mezoterapia propriu-zisă – o secvență de injecții cu doze mici de acid hialuronic, administrate în stratul median al pielii. După această etapă, mâinile pacientei sunt masate ușor timp de câteva minute.
Efectul tratamentului durează aproximativ șase săptămâni, medicii britanici recomandând efectuarea a trei astfel de ședințe în timpul unui an, la o distanță de o lună.