O autocisternă încărcată cu aproape 40.000 de litri de motorină a fost trasă pe dreapta de poliție, după ce șoferul nu le-a putut prezenta polițiștilor documentele de proveniență a combustibilului pe care îl transporta, a anunțat, ieri, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Joia trecută (27 mai a.c.), ofițeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu inspectori ai Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Suceava, au identificat pe raza municipiului Suceava o autocisternă încărcată cu circa 38.800 litri de combustibil.
Șoferul, un anume Nicolae S., în vârstă de 34 de ani, din municipiul Ploiești, conducător auto la o societate comercială din satul Strejnic, comuna Târgșoru Vechi, județul Prahova, a dat din umeri când a fost întrebat de documente de proveniență a transportului.
Autocisterna a fost dusă la sediul DJAOV Suceava unde, împreună cu inspectorii vamali, s-a procedat la verificarea existenței sigiliilor, măsurarea și cântărirea combustibilului din autocisternă, precum și la prelevarea de probe, autocisterna fiind sigilată.
Probele urmează a fi înaintate laboratorului central al Autorității Naționale a Vămilor Bucuresti pentru stabilirea exactă a tipului de combustibil, întrucât există suspiciuni cu privire la calitatea și tipul produsului.
În timpul cercetărilor, șoferul a prezentat mai multe documente de proveniență a mărfii în xerocopie, nelizibile, emise de firme cu sediul pe raza județului Prahova și a municipiului București, care fuseseră datate din 17 mai 2010.
Șoferul s-a ales cu dosar penal la Legea Codului Fiscal, informează IPJ Suceava, iar inspectorii vamali au dispus sancționarea transportatorului cu suma de 100.000 de lei, în baza O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum și confiscarea autocisternei și a cantității de 38.800 de litri de combustibil, suspectibili a fi motorină.
„Valoarea combustibilului confiscat este de aproximativ 166.840 de lei, iar a autovehiculului de aproximativ 126.000 lei”, se mai arată în comunicatul poliției, precizându-se că cercetările sunt continuate împreună cu organele fiscale și reprezentanți ai DJAOV, în vederea stabilirii tuturor persoanelor și firmelor implicate, a răspunderii penale și a prejudiciului cauzat bugetului de stat.