Un transplant de față total, realizat cu succes în Franța



Un transplant de față total, prezentat ca o premieră mondială, a fost realizat cu succes, la sfârșitul lunii iunie, într-un spital din Franța, a anunțat, joi, cotidianul Le Parisien/Aujourd’ui en France, citat de AFP.
Operația, „o premieră mondială” potrivit publicației citate, a fost efectuată pe 26 și 27 iunie, pe un bărbat în vârstă de 35 de ani, suferind de o maladie genetică care îi deforma chipul.
„Pacientul se simte bine, merge, mănâncă și vorbește, iar barba a început deja să îi crească pe noua sa față”, a declarat profesorul Laurent Lantieri, șeful departamentului de chirurgie plastică și reconstructivă de la spitalul din Créteil din apropiere de Paris, care a realizat această operație.
La această intervenție chirurgicală au participat „mai puțin de 10 persoane”, a adăugat chirurgul francez.
Grefa de față totală constă în prelevarea integrală a feței unei persoane decedate – inclusiv buzele și pleoapele – pentru a fi transplantată ulterior pe un pacient viu.
În aprilie, o echipă de medici din Spania a anunțat că a reușit o grefă de față totală într-un spital din Barcelona, pe un bărbat tânăr, al cărui chip era deformat de mai bine de cinci ani din cauza unui traumatism. Pacientul nu putea să înghită, să respire și să vorbească în mod normal.
„Suntem singurii, până în prezent, care au realizat o grefă de față totală, cu pleoape și cu tot sistemul lacrimal. Sunt mândru că acest lucru a fost realizat în Franța”, a explicat Laurent Lantieri.
Profesorul Lantieri a precizat că, „din punct de vedere fiziologic, există riscuri de infecție și de respingere a grefei”, iar din punct de vedere psihologic, pacientul va fi, „evident, atent monitorizat”.
Chirurgul francez a adăugat că a primit autorizația de a realiza alte cinci grefe de față totale și că va avea ca pacienți persoane care au suferit arsuri grave.
Spitalul Vall d’Hebron din Barcelona a anunțat, în luna aprilie, că a reușit o operație spectaculoasă, prezentată tot ca „prima grefă de față totală din lume”. Pacientului i-au fost transplantate toată pielea și toți mușchii feței, nasul, buzele, osul maxilarului superior, dinții, bolta palatină, pomeții și mandibula.