Am impresia că ziarul de sport cel mai tare din țărișoară s-a inspirat din Monitorul! Când am citit ce-a scris Gazeta despre Piovaccari, mi-am adus aminte de prima impresie enunțată aici despre italian: “Nu m-aș grăbi să-l judec pe Piovaccari, din ratările sale am ales să văd faptul că a fost acolo.[…] Dar, chiar dacă Piovaccari confirmă și dă 20 de goluri sezonul ăsta, tot neinspiratămi se pare alegerea sa. Păi la finalul sezonului, dacă vrei să-l cumperi, trebuie să-i suporți salariul imens, cam cât jumătate de echipă! Și atunci de ce a fost adus? Doar provizoriu, ca de la anul Steaua s-o ia de la capăt cu căutarea unui atacant?!”. Nu-mi dau seama exact de ce și-or fi pus cei de la gsp problema asta, probabil au legat-o de știrea aceea cu golirea conturilor la Steaua, deci cu faptul că și într-un an care părea îndestulat, odată cu accederea în grupele Ligii Campionilor, Steaua va strânge cureaua. Însă între timp a mai apărut o variantă de atacant, de la anul, poate chiar din iarnă, s-ar putea întoarce Rusescu. Mai rămâne să revină și Chiricheș și să te ții trupă pentru la anul în Liga Campionilor.
Apropo de Ligă, tot respectul pentru reporterul care a strigat, la conferința lui Reghecampf de la Vaslui, “lăsați-i să se pregătească pentru Liga Campionilor”. Expresia lansată de dinamoviști, care s-a intors ironic împotriva lor, s-a potrivit la fix pentru antrenorul Stelei, pornit să vorbească doar la camere și la pereți. Unii zic că ar fi vrut să evite întrebările legate de arbitraj, alții că e un fel de replică pentru presa scrisă, în urma deciziei ziarelor de sport de ignorare a soției sale. Oricum, proastă alegere și într-un caz, și în celălalt. Parcă nu se mai termină aceste scandaluri iscate de oficialii Stelei, abia trece unul, că imediat se pune de un altul. Bine că urmează pauza competițională, dar ce ne facem dacă iar se întorc grași steliștii de la națională?