Un test de fertilitate pentru bărbați, disponibil în curând în farmacii



Un nou dispozitiv medical, care seamănă cu testele de sarcină, dar care evaluează fertilitatea masculină, va fi disponibil în curând în Europa și în Statele Unite ale Americii, potrivit unui studiu publicat în revista Human Reproduction, informează Reuters.
Acest test se adresează acelor cupluri care au încercat timp de câteva luni să devină părinți, dar care nu au apelat încă la ajutor medical de specialitate, a explicat medicul John Herr, de la Universitatea Virginia din Charlottesville, care a contribuit la punerea la punct a procedurii.
Testul le ajută pe cuplurile în această situație să afle dacă bărbatul reprezintă factorul de infertilitate și le permite „să afle acest lucru în intimitate, făcând și câteva economii”.
Produsul va costa în jur de 25 de dolari, fiind mult mai ieftin decât costul unei analize complete a lichidului spermatic.
Testele efectuate au avut o acuratețe de 96%.
Într-un mililitru de lichid spermatic există aproximativ 20 de milioane de spermatozoizi – considerat un nivel normal -, iar noul test va putea să indice dacă sperma unui bărbat este fertilă sau dacă acesta se confruntă cu infertilitatea severă, când numărul de spermatozoizi dintr-un mililitru de lichid spermatic este mai mic de cinci milioane.
Noul test se bazează pe detectarea unui antigen plasat pe capul fiecărui spermatozoid, numit SP-10. Medicii americani care au descoperit antigenul SP-10 și care au conceput acest test de fertilitate, finanțat de National Institutes of Health, au avut nevoie de 10 ani de cercetare.