Un test ce detectează forme grave ale cancerului de prostată poate contribui la evitarea operațiilor



Un nou test genetic, care evaluează gradul de agresivitate a cancerului de prostată, diferențiind tumorile agresive de cele cu dezvoltare lentă, ar putea scuti bărbații de intervențiile chirurgicale, conform cercetătorilor britanici, informează dailymail.co.uk.
Testul comercial, conceput de compania americană Myriad Genetics și confirmat în mod independent de cercetătorii de la Universitatea Queen Mary din Londra, urmărește activitatea genelor din interiorul unei mostre de tumoare.
În cazul în care 31 de gene implicate în controlul diviziunii celulare sunt extrem de active, forma respectivă de cancer este agresivă, conform datelor preliminare prezentate la conferința Institutului național de cercetare a cancerului.
„Trebuie să facem diferența între formele agresive (ale tumorii, n.r.) și cele care nu se dezvoltă și doar au nevoie de monitorizare. Trebuie să validăm testul, mai este până atunci, dar este cel mai eficient pe care îl avem până acum”, a declarat profesorul Dan Berney, de la Universitatea Queen Mary din Londra.
În prezent, o mare provocare pentru tratarea cancerului este faptul de a ști dacă este nevoie sau nu de intervenție chirurgicală pentru extirparea prostatei.
Decizia de extirpare a glandei este bazata pe analiza la microscop a unei mostre de țesut canceros.
Cancerul de prostată este forma de cancer cel mai frecvent întâlnită în rândul bărbaților din Marea Britanie, cu peste 40.000 de noi cazuri diagnosticate și 10.000 de decese în fiecare an.
Cu toate acestea, intervenția chirurgicală de extirpare a prostatei are efecte secundare importante, precum infertilitate, disfuncții erectile și incontinență urinară.
„Diferențierea tumorilor agresive de cele cu dezvoltare lentă ne va ajuta să facem un pas uriaș înainte în privința tratării cancerului de prostată. Înțelegerea modului în care se dezvoltă tumoarea pacientului ar putea scuti mii de bărbați de tratamentul inutil și de efectele secundare asociate și oferirea de tratament rapid celor care au într-adevăr nevoie”, a explicat doctorul Harpal Kumar, directorul executiv al Institutului de cercetare a cancerului din Marea Britanie.



Recomandări

Mutații genetice ce favorizează o formă rară de cancer, descoperite de cercetători români și străini