Să vezi și să nu crezi!

Un-te-ai dus tu, mielule?



Conform tradiției, mereu încercăm să stăm drept (în analize, concluzii, declarații) și, în fapt, continuăm să judecăm strâmb! Potrivit „Gazetei sporturilor”, care a acordat notele după meciul cu Norvegia, fotbaliștii noștri au totalizat 78 de puncte, iar norvegienii, 77. Deci… am fost mai buni ca ei. O țâră, dar mai buni! Oare la ce capitol? La număr de pase? La ocazii? La șuturi pe poartă? La viteză de joc? Eu am văzut alt meci? Iar scoțianul Madden, arbitrul care a născocit un penalti, a fost blagoslovit cu nota 7. Care notă, în sistemul românesc de evaluare ține loc de 10. (Să nu fi existat niciodată, în toată istoria fotbalului nostru, un arbitraj de nota 10? Ori barem de 9? Am avut un profesor zărghit care spunea că 10 e-a lui Dumnezeu, 9, a dumnealui, așa că notele elevilor se poticneau obligatoriu la 8…) Ia să fi acordat Madden un astfel de 11 metri în favoarea norvegienilor, presa noastră îl potcovea cu un 3 cât casa! Ne îmbătăm cu apă rece!
*
S-a încheiat turul campionatului cu un clasament altădată de neimaginat: FCSB și Dinamo pe locurile 8, respectiv 9. „Poli” Iași, cea mai năstrușnică și mai inconstantă echipă, a părăsit play-off-ul după ultima etapă, tot așa cum a pierdut un purcoi de puncte în finalul meciurilor. Nu-s deloc sigur că i s-ar fi cuvenit, la jumătatea campionatului, un loc în primele șase, dar iată că înecarea la mal a devenit specialitate ieșeană! Dacă înlocuirea gazonului din Copou s-ar fi petrecut cum era firesc, adică în pauza competițională din vară, nu s-ar fi ajuns în situația să se joace acasă cu Botoșanii… la Botoșani (un-te-ai dus tu, mielule?) și puținii spectatori veniți de la Iași să fie dați afară din stadion de către stewarzii și jandarmii localnici plătiți… de „Poli” Iași! Ceea ce, desigur, nu scuză prestația fotbalistică mizerabilă a întregii echipe ieșene, dar nici atitudinea Federației, care n-a îngăduit programarea următorului meci, cel cu CFR Cluj, pe noul gazon din Copou, deplin omologabil. Cică n-au fost de acord clujenii, care acontaseră din vreme avionul charter pentru aterizare la Suceava. Adicătelea, destinația aeronavei era bătută în cuie, același avion nu putea ateriza la Iași? Conform procedurilor în vigoare, Planul de zbor trebuie transmis cu barem 60 de minute înaintea decolării, ba poate fi modificat chiar își în timpul zborului, așa că motivația clujenilor este copilăroasă. Și iată că Federația o ia în seamă, prelungind fără temei real exilul ieșenilor, după cum arată oglinda ultimelor trei rezultate, cât se poate de păgubos. Când o să joace ieșenii pe iarba cea nouă, că viitoarele două meciuri le au (tot) în deplasare, apoi se întrerupe iar campionatul? La iarnă, pe zăpadă!
*
Din gazete, aflăm cu emoție că Burleanu și Becali s-au împăcat. Firește, fie și într-un târziu, marile spirite se întâlnesc. Burleanu promite: „nu se pune problema să fiți dezavantajați de arbitraj sau de comisiile noastre”. Declarația prezidentului este interpretabilă și îngrijorătoare: adică, până la emoționanta împăcare, ar fi fost posibilă o implicare a FRF în arbitraje, și de aici încolo nu? Că așa s-ar deduce la o citire logică: gata, acum e pace, ce-a fost a fost, începem o viață nouă! Probabil că punerea cuvintelor lui Burleanu sub tutela titlului articolului („Burleanu și Becali s-au împăcat”) poate fi speculativă, dar când vezi cum sunt constant favorizați „granzii” de altădată (ce 11 metri penibil a putut primi cadou „Dinamo”, cu ce trei 11 metri împotrivă n-a fost penalizat în meciul cu Botoșanii!) mai că-ți vine a suspecta o prestație a arbitrilor dirijată. De cine? Niște zvonuri ar fi…
*
Avem cel mai bun tânăr jucător din lume… și cu asta, basta! Abia acum îl descoperă presa, altfel foarte atentă la orice sughiț al lui Becali: îl cheamă Denis Crișan, are numai 12 ani, este din Cluj și, acum două săptămâni, a primit din mâna lui Puyol trofeul acordat celui mai bun jucător din lume la Campionatul Mondial al Copiilor (Barcelona), echivalentul „Balonului de aur”! Nu-i o performanță întâmplătoare: Denis a fost mereu golgeterul turneelor internaționale la care a participat, și de mai multe ori desemnat cel mai bun fotbalist al respectivelor competiții. Se spune că ar avea „un talent incredibil”, „o tehnică excepțională, strategie și performanță”. Sărind peste etape, elevul din Cluj nu declară că visează să joace la CFR, ori la FCSB, ci, simplu și direct, „vreau și știu că voi juca la un club mare din Europa”. Cum să nu-l piardă fotbalul românesc? Un puști de 12 ani nu poate fi băgat în malaxorul campionatelor noastre divizionare oricât geniu ar avea, fiindcă s-ar alege din prima săptămână cu oasele rupte. Competițiile pentru copii-tineret-juniori sunt, la noi, cum, câte și când sunt… Alții, din străinătate, stau cu ochii pe el. Bine măcar că a început să se audă de Denis Crișan și în… România!



Recomandări

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina
Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina