Mie, unul, îmi place să țin de vorbă taximetriștii, când le sunt client. Cam asta îmi propusesem și luni, 17 iulie a.c., când, după o vizită la părinți, la Craiova, la plecare am chemat un taxi de la firma locală Romnicon, să ne ducă (eram doi) în locul în care îmi lăsasem mașina. Aveam ochelari de soare pe nas, eram nebărbierit de câteva zile și purtam pantaloni scurți (nu râdeți, detaliile contează!). A venit o mașină și, când l-am rugat pe șofer să deschidă portbagajul, să-mi pun două genți de voiaj (normale), mi-a spus că nu se poate, că are acolo niște boxe (!). Discuții, parlamentari, iar dau telefon la Romnicon, de-acolo îmi spun că vor trimite altă mașină etc. Noroc că nu trebuia s-ajung undeva la oră fixă.
Apare și un al doilea taxi. De fapt, încă înainte de a-l vedea, înaintea lui a ajuns un zvon de manele ce-a pus pe lătrat toți câinii străzii. Din taxi a coborât un june șofer pe nume Fernando Enache (o să vedeți cum am făcut cunoștință), foarte ofensat, strigându-mi nervos că e vina mea, că nu am specificat de la bun început că am nevoie de o mașină cu portbagaj (!). A dat manele mai încet oftând, ca și cum i-aș fi cerut să-și omoare părinții, mi-a deschis în spate și m-a lăsat să-mi pun bagajele ca și cum mi-ar fi făcut un favor. Când persoana care mă însoțea – o femeie – i-a cerut s-o ajute cu o geantă, șoferul Enache a zis că sarcina lui e să conducă mașina, nu să așeze bagajele și că el crede că în democrație fiecare trebuie să-și facă doar treaba lui. În fine, am plecat. Atunci mi-am dat ochelarii jos și l-am rugat pe șofer, ca în democrație, să facem prezentările – și i-am întins carnetul de senator, cerându-i legitimația de la firmă.
Probabil că n-a fost un gest frumos din partea mea. Omul era să leșine. S-a uitat la mine prin oglinda retrovizoare și s-a îngălbenit, îngăimând că n-a știut pe cine ia (de parcă asta era problema!), că e nou în firmă, că e obosit, că-l doare mâna stângă etc.
Ca unul care merg mult cu taxiul, știu cât de diferiți pot fi șoferii. Unii au umor sau bun simț sau măcar știu cum să se poarte; alții s-au apucat de taximetrie doar ca să fugă de sapă.
Nu nervii junelul Enache mi s-au părut jenanți (în fond, cu toții avem zile mai proaste), cât lașitatea lui. Pe cât de cocoș era înainte, pe-atât de preș a devenit în două secunde, cu gemete și scuze. Ce mă tem cel mai mult este să nu se fi răzbunat pe următorul client.
