Un „Taxi” numit Muzică

Poate că unii dintre dumneavoastră au sesizat că titlul este un „remake” după cel al unei piese clasice din literatura americană, „Un tramvai numit dorință”. Ca întotdeauna înaintea Balului, dorințele elevilor au fost împărțite: care vroiau aia, care vroiau ailaltă, știți cum se întâmplă.
S-au impus cei de la „Taxi”. Și zău că i-am susținut și eu din toată inima, mai ales că îi auzisem și astă vară cântând în deschiderea concertului lui Robert Plant, când au fost încântători, în pofida faptului că sonorizarea nu i-a ajutat cine știe ce.
La noi, sunetul a fost impecabil, chiar dacă reglajele au durat un picuț, cablurile fiind inversate pe timpul spectacolului elevilor.
Ajuns aici, mă simt obligat să remarc mârlănia fără precedent și absolut nejustificată a unor derbedei de la „Petru Rareș”, pentru care, ideea de concurență, altfel minunată, dacă vorbim doar de tradiție, s-a transformat în niște încercări absolut golănești de a distruge spectacolul ștefaniștilor. Sunt convins că ei reprezintă o minoritate și fac de pe acum apelul ca de la anul să încetăm cu această porcărie. Înțepături amicale – da, să tot fie!, golăneală – niciodată, got it?
Înapoi la Taxi: Dan Teodorescu, liderul grupului este și pe scenă și în spatele ei, exact așa cum este și muzica sa și a grupului, adică un monument de bun simț.
Au cântat, de la „Criogenia salvează România”, cea mai „hard” dintre piesele lor, până la afro sau samba, într-un entuziasm vecin cu nebunia, produs de reacția mai mult decât entuziastă a sălii, pe care, după spectacol, au definit-o ca absolut uluitoare.
De altfel, au luat hotărârea ca pe discul de promovare a turneului aniversar de 10 ani să facă niște remixuri în care să introducă și corul de vreo 800 de ștefaniști care au cântat toate piesele grupului, cap-coadă….
Iar când, la bis, s-a cântat „Câinele comunitar”, sala a explodat efectiv. La așa superhit, nici că putea fi o altă reacție decât una hiper-entuziastă. A fost dovada că în România încă se face Muzică, pe care, slavă Domnului, mai este și cine să o aprecieze. Acum, ștefaniștii. Mâine, poate toată lumea.