Un tandem pentru națională



Ne aflăm în mijlocul unei săptămâni în care fotbalul pare că îşi trage sufletul pentru ceea ce va urma. Nu numai fotbalul românesc, dar preocupările noastre sunt altele față de ăştia de pe continent, cu cupele lor europene. Noi avem preocupări mondiale! Astfel, se apropie dublul baraj pentru calificarea la Cupa Mondială, la care oricum aveam şansa porcului de Crăciun. Deşi… jucând mai întâi cu Turcia şi apoi eventual cu Kosovo, „porcul” ăla chiar ar avea şanse, ştiți ce zic?!

Dar lăsând gluma la o parte, ne-am trezit cu o problemă cât se poate de îngrijorătoare, la nivel uman, individual şi colectiv. Înainte de a face parte din familia echipei naționale şi a fotbalului românesc, Mircea Lucescu aparține familiei lui restrânse, prima şi cea mai îngrijorată pentru sănătatea sa. Lucescu „cel bătrân”, expresie care cântăreşte mai mult ca de obicei în context, este spitalizat de mai multă vreme, iar veştile nu sunt tocmai încurajatoare. Este firesc ca în astfel de momente pentru cei din familia restrânsă fotbalul să fie ceva secundar, chiar marginal spre inexistent, dar cei implicați profesional în fenomenul fotbal nu au cum să ignore situația.

Şi care ar fi raportarea corectă la această situație? Ei bine, după părerea mea, cei de la federație ar trebui să se asigure că avem pe bancă un om cu energia necesară pentru ceea ce presupune o confruntare cu Turcia în deplasare (acesta fiind primul pas, măcar să avem parte şi de următorul, că abordarea nu se schimbă). Ei bine, aici este o dilemă, întrucât Mircea Lucescu nu poate fi îndepărtat fără acordul său – sau se poate, dar nu ar fi elegant şi nici prea inteligent, căci ştiința şi intuiția sa în materie de fotbal turcesc nu pot fi egalate de nimeni. Dar nici nu se poate merge la „război” cu un general diminuat fizic. Şi atunci? Soluția ar fi dublarea lui Lucescu de către cineva agreat de el. Un fel de tandem antrenor – manager tehnic. Dar cine să fie acesta? Cel mai la îndemână ar fi Gică Hagi, şi el respectat şi cunoscător în fotbalul turc.

Hagi a făcut o pauză de antrenorat, este liber de obligații contractuale, deci ar fi soluția ideală. Deşi de ani de zile manifestă o reticență mare în a-şi asuma riscuri în meseria de antrenor, ar fi păcat să se eschiveze acum. Vom vedea. Nici Iordănescu jr nu este ocupat, dar nu cred că ar avea loc cele două săbii într-o singură teacă. În fine, o alternativă surpriză ar fi nimeni altul decât… Lucescu „cel tânăr”! Chiar dacă e legat de PAOK Salonic, pentru 10 zile grecii l-ar sprijini într-o confruntare cu rivalii turci. Iar un tandem tată-fiu la națională ar fi ceva cu adevărat simbolic.



Recomandări