Un tânăr șofer care a zburat cu mașina până în acoperișul unei case, reținut în arest pentru două infracțiuni



Un tânăr beat la volan a zburat cu mașina până în acoperișul unei case
Un tânăr beat la volan a zburat cu mașina până în acoperișul unei case

Un tânăr de 23 de ani, care s-a urcat băut la volan și a fost protagonistul unui accident cu totul ieșit din comun, mașina condusă de acesta fiind proiectată într-o casă, lovind inclusiv acoperișul acesteia, a ajuns în arest, reținut pentru două infracțiuni.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 1 martie, însă polițiștii au completat probatoriul, cu rezultatele alcoolemiei pentru tânărul șofer, respectiv cu diagnosticul medical pentru pasagerul din mașina condusă de teribilist, care a fost rănit, din fericire nu foarte grav.

În urma completării probatoriului, pe 10 martie, Lucian Gabriel P., în vârstă de 23 de ani, din Capu Câmpului, a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, respectiv pentru vătămare corporală din culpă.

După cum am mai arătat în Monitorul de Suceava, pe 1 martie, la 5.20, Poliția Orașului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Capu Câmpului a avut loc un accident rutier.

La fața locului a fost găsită mașina grav avariată, lângă casa cu urme ale impactului.

Un tânăr beat la volan a zburat cu mașina până în acoperișul unei case
Un tânăr beat la volan a zburat cu mașina până în acoperișul unei case

Din cercetările ulterioare a rezultat că un tânăr de 23 de ani, localnic din comuna Capu Câmpului, a condus autoturismul marca BMW pe DJ 177C din comună, pe sensul către Valea Moldovei, iar pe fondul vitezei excesive și al consumului de alcool a scăpat bolidul de sub control.

BMW-ul a acroșat un podeț, autoturismul fiind proiectat în casa din apropiere. Pe fondul vitezei excesive, mașina a zburat până în partea superioară a casei, avariind și acoperișul.

Ca prin minune, șoferul de 23 de ani nu a suferit leziuni. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pasagerul din mașina sa, un tânăr în vârstă de 17 ani, din Capu Câmpului, a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i s-a stabilit diagnosticul „excoriații faciale multiple, traumatism cervico-toracic, traumatism genunchi stâng, gambă și gleznă”.

Concluzia anchetei a fost că tânărul de 23 de ani a provocat accidentul exclusiv din vina sa, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al vitezei.

În baza ordonanței de reținere în arest, tânărul a fost încarcerat în arestul Poliției din Bistrița-Năsăud.

Având în vedere violența impactului, se poate spune că cei doi au avut șansa de partea lor, iar ideal ar fi ca ambii, mai ales cel care era la volan, să tragă învățămintele necesare.

Un tânăr beat la volan a zburat cu mașina până în acoperișul unei case
Un tânăr beat la volan a zburat cu mașina până în acoperișul unei case


Recomandări

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie