Tensionatul meci din prima etapă a Diviziei Naționale de Rugby dintre CSM Bucovina Suceava și CSM Galați, jucat pe 14 martie și câștigat de oaspeți pe final, cu 38-34, după ce ai noștri au condus mare parte din meci, s-a lăsat cu convocarea Tribunalului Disciplinar al Federației Române de Rugby.
Tabăra gazdelor a avut multe de reproșat arbitrului de centru, din Iași, practicantă de rugby în 7 și campioană a României.
Dacă despre arbitrajul discutabil Federația Română de Rugby nu a transmis că a luat vreo măsură, rău a ieșit un tânăr sportiv sucevean, Cristi Bilauca, care a luat proasta decizie de a o aborda după meci, prin mesaje, pe arbitra pe care era supărat: „Cât iei pe meci să câștige adversarii? Că mereu când ai fost la sv ai făcut-o pe dracu în patru și ai dat meciul celorlalți. Ți-e frică că zbori din arbitraj dacă ești corectă???”
Arbitra a reclamat situația, arătând totodată că după meci au fost spectatori care au intrat pe teren și i-au cerut socoteală.

Dacă CSM Suceava – clubul, a scăpat de amendă, arbitra arătând că spectatorii nu au fost agresivi, comisia a stabilit ca jucătorul să fie penalizat pecuniar cu amendă în cuantum de 1.600 de lei.
Asta deși și jucătorul a recunoscut că a greșit, că a fost o reacție de impuls și că nu crede că arbitra a luat bani de la adversari.
Cristi Bilauca a fost campion național la rugby juniori I cu LPS Suceava, a obținut un transfer la Dinamo, dar a revenit la Suceava, la echipa de seniori.
Gestul său a fost fără îndoială unul greșit, clubul fiind cel care ar fi trebuit să conteste oficial arbitrajul.
Amenda este însă mare, chiar dacă jucătorul poate achita jumătate – 800 de lei, într-o ligă în care jucătorii nu câștigă în nici un caz 800 de lei pentru un meci.






