Un tânăr în vârstă de 29 de ani din comuna Straja a petrecut 24 de ore în arestul Poliției, în baza ordonanței de reținere, pentru infracțiunea de „mărturie mincinoasă”, suspectul fiind acuzat că a declarat în fals că a condus un autoturism în încercarea de a-și scăpa basma curată fratele mai mic, un tânăr care, la 24 de ani, are deja la activ condamnări pentru infracțiunea de contrabandă și pentru infracțiuni la regimul rutier.
Acum două zile, joi, în jurul orei 15.00, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a efectuat semnal regulamentar de oprire, pe raza localității, unui autoturism Audi A 8, înmatriculat în Marea Britanie. Autoturismul era filat de mai multe echipaje de poliție, inclusiv de poliție de frontieră, pentru că exista suspiciunea că este folosit la contrabandă de Dănuț Ursulean, în vârstă de 24 de ani, din Straja.
Șoferul a refuzat însă să oprească la semnalul agenților și a reușit să-și piardă urma.
Conform subcomisarului Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, „în timpul urmăririi conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în șanțul de pe marginea drumului, după care a fugit pe jos, spre o zonă împădurită din apropiere”.
Trecutul infracțional al lui Dănuț Ursulean
Dănuț Ursulean, cel care, rezultă din anchetă, conducea autoturismul Audi A 8, are un trecut infracțional foarte bogat. Când avea 21 de ani acesta a fost condamnat la închisoare cu executare după ce adunase anterior alte două condamnări cu suspendare. Infracțiunile pentru care a fost judecat și condamnat Ursulean au fost de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul cu număr fals și contrabandă. Mai recent, în acest an, același Dănuț Ursulean a fost identificat în timp ce transporta țigări de contrabandă în valoare de 86.000 de lei. Era în luna iunie, iar acesta a abandonat autovehiculul cu care făcea transportul în pădure. Atunci, după o urmărire de 6 kilometri în pădure, Ursulean a abandonat mașina de teren pe un vârf de deal, iar aceasta a luat-o la vale și a acroșat autospeciala Poliției de Frontieră, care venea din urmă. În urma acestui caz Ursulean s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă și distrugere.
George Ursulean s-a întors acasă după 24 de ore de arest. Fratele său nu a fost încă găsit
Revenind la ce s-a întâmplat acum două zile, la puțin timp după ce șoferul a dispărut în pădure, la fața locului și-a făcut apariția George Ursulean, în vârstă de 29 de ani, din Straja, care a declarat că el s-a aflat la volan.
Polițiștii au convingerea că lucrurile nu stau așa, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a dispus cercetarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Procurorul de caz a decis reținerea lui George Ursulean pentru 24 de ore, suspectul fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Ieri, George Ursulean a fost lăsat în libertate, sub măsura controlului judiciar.
În ceea ce-l privește pe Dănuț Ursulean, până ieri după-amiază polițiștii nu au reușit să dea de urma sa. Foarte probabil, anchetatorii îi vor pregăti și acestuia un loc în celulă, pe o perioadă mai lungă de timp.
După ultima condamnare, Dănuț Ursulean figurează în bazele de date cu permisul de conducere anulat, astfel că după urmărirea de acum două zile se va alege cu un nou dosar penal.
Autoturismul Audi A 8, evaluat la 10.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus.






