Un tânăr fără permis s-a răsturnat cu motocicleta în timp ce fugea de polițiști, după ce a fost înregistrat de radar

Un tânăr în vârstă de 21 de ani s-a răsturnat cu motocicleta în timp ce fugea de polițiști, după ce a fost înregistrat de radar gonind cu peste km/h prin municipiul Suceava.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi seară, la ora 23.42, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că mai mulți motocicliști tulbură liniștea publică pe strada Calea Burdujeni din localitate.
Polițiștii rutieri deplasați la fața locului au înregistrat cu aparatul radar o motocicletă care circula pe strada Calea Unirii cu viteza de 103 km/h, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acesteia până pe strada 22 Decembrie, când, după efectuarea unei manevre de depășire a unui autotren, conducătorul motocicletei a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a pasagerului de pe motocicletă, un tânăr de 21 de ani din comuna Dumbrăveni.
Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, motocicleta a fost condusă de un tânăr de 19 ani din aceeași localitate, care nu deține permis de conducere categoria „A”.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest