Tragic

Un tânăr fără permis de conducere a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe un teren agricol



Un tânăr în vârstă de 26 de ani a murit după ce a scăpat de sub control mașina pe care o conducea, autovehiculul răsturnându-se pe un teren agricol. Accidentul cu final tragic s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 7.30, pe DJ 208J, pe raza satului Clit, comuna Arbore.
Dorel Băcilă, tânărul în vârstă de 26 de ani, conducea un autoturism Opel Zafira, deși nu era posesor de permis de conducere. Fără experiență la volan, acesta circula cu viteză pe drumul acoperit cu pietriș, unde riscul pierderii controlului asupra volanului este mult mai mare.
„Conducătorul a pierdut controlul asupra direcției de mers, pe carosabilul acoperit cu pietriș, a intrat în șanțul din stânga drumului având în vedere direcția sa de mers, după care mașina s-a răsturnat pe un teren agricol”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
În urma impactului violent, tânărul în vârstă de 26 de ani a decedat pe loc.
Tot la Arbore, în vara anului 2012, în condiții asemănătoare, pe un drum acoperit cu pietriș, o mașină scăpată de sub control a omorât două femei care se aflau la umbra unui tei.



Recomandări

Un bărbat a murit după ce ar fi adormit la volanul mașinii, iar aceasta a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit violent cu un alt autovehicul

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară
Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară

Complice reținut în arest în cazul tânărului care a fugit de la locul unui accident mortal și a încercat să șteargă urmele nenorocirii