Puterea voinței

Un tânăr din Rădăuți, născut fără mâini, a impresionat lumea la ”Românii au talent!”, bătând la tobe

Noua ediție a emisiunii ”Românii au talent!”, de la ProTV, a adus în fața lumii exemplul unui tânăr originar din Rădăuți – județul Suceava, care deși s-a născut fără mâini, a impresionat milioane de oameni cu talentul său de toboșar.
Tânărul de 27 de ani a apărut în emisiunea difuzată vineri seara cu un moment muzical deosebit de emoționant, în care a cântat perfect la tobe o melodie internațională foarte cunoscută, deși nu are mâini.
Reacția juriului, a celor din sală, din culise, dar și de acasă a fost aceeași – au văzut un om care a făcut ca ceea ce pare imposibil să devină posibil.
”Cornel, astăzi ne-ai predat o mare lecție, despre cum un om poate învinge aproape orice! La prima vedere pare aproape imposibil ceea ce ne-ai demonstrat că este posibil atunci când un om își dorește cu adevărat să își facă ceva! E pur și simplu vorba despre talent!”, i-a spus Andi Moisescu.
” Mă bucur că mesajul pe care îl transmiți este «nu există nu pot!» și a sunat extraordinar de bine!”, a spus și Andra, în vreme ce Florin Călinescu a amintit de situații în care alții se plâng ce greu le e să iasă din casă pentru că plouă sau ninge.
Impresionantul său moment artistic a fost răsplătit cu patru de ”Da”, cu juriul și o sală întreagă în picioare, aplaudându-l, într-o atmosferă încărcată de emoții.
Cornel Hrișcă-Munn, născut fără antebrațe și cu un picior întors, a fost lăsat de părinți în grija statului român, într-un orfelinat din Suceava, ei fiind prea săraci să aibă cu ce să-l îngrijească cum ar fi trebuit, mai ales că ambii munceau din greu să își întrețină familia.
Norocul său a fost că în acel orfelinat, în care alții se așteptau să moară, să scape de grija sa, a fost găsit de cei care aveau să-i devină părinți săi adoptivi – Doren și Ken Munn, din Marea Britanie.
Încă de mic, Cornel a făcut ciclism și înot. Handicapul nu l-a împiedicat nici să își îndeplinească visul de a deveni muzician. La vârsta de 11 ani, a început să bată la tobe. Doi ani mai târziu, a început să cânte la chitară bas. Muzica i-a ajuns la suflet. La 14 ani, s-a înscris la un concurs național de cântat la tobe, la care au fost 400 de participanți, și a ieșit pe locul al doilea.
Acum 12 ani, și-a făcut un canal de Youtube – Cornel Hrișcă-Munn – care a strâns până în prezent peste cinci milioane de vizualizări.
Face cover-uri după piese celebre și a avut concerte peste tot în lume. A avut și o trupă – Don’t go plastic.
A absolvit una dintre cele mai prestigioase universități din lume, Universitatea Oxford. Are master în Filosofie și Teologie.
Cornel spune că a fost de vreo 10 ori în România. În 2017, Cornel s-a căsătorit cu o englezoaică, iar mama lui biologică a mers la nunta lui, doar că, spune Cornel, nu a întrebat-o ce s-a întâmplat atunci exact, de ce l-au abandonat…
Cornel Hrișcă-Munn a înființatși o asociație numită “Cornel Romanian Rehabilitation Centre Trust”, prin care a ajutat românii cu dizabilități fizice să beneficieze de proteze pentru mâini și picioare și de tratamentul necesar.

Cornel Hrișcă-Munn la „Românii au talent!”, de la ProTV
Cornel Hrișcă-Munn la „Românii au talent!”, de la ProTV
Un tânăr din Rădăuți, născut fără mâini, a impresionat lumea la ”Românii au talent!”, bătând la tobe
Un tânăr din Rădăuți, născut fără mâini, a impresionat lumea la ”Românii au talent!”, bătând la tobe

Recomandări

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

Emilian Ivanovici, din Suceava, student la medicină dentară, a trecut în etapa următoare a concursului „Vocea României”