Vacanță întreruptă

Un tânăr din Iași a ajuns la Spitalul de Urgență Suceava după ce a fost mușcat de un șarpe

Un tânăr din județul Iași a ajuns, sâmbătă, la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, după ce a fost mușcat de un șarpe de piciorul stâng. Tânărul, în vârstă de 18 ani, a primit îngrijiri medicale la spitalul sucevean, nefiind necesară internarea lui.
Potrivit specialiștilor, în astfel de cazuri se administrează vaccin antitetanic și se toaletează plaga, iar dacă mușcătura a fost provocată de un șarpe veninos sau dacă nu se cunoaște specia de șarpe, i se administrează pacientului și ser antiviperin.
În cazul în care intervin complicații și zona plăgii mușcate se necrozează, se intervine chirurgical pentru toaletarea plăgii.
Duminică, la UPU Suceava a fost înregistrat și un caz de suspiciune de mușcătură de șarpe, la un copil în vârstă de 3 ani, din municipiul reședință de județ. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism indirect picior stâng, plagă înțepată gamba stângă, posibil șarpe. Copilul nu a avut nevoie de spitalizare, după acordarea îngrijirilor medicale familia a putut să-l ia acasă.
De la începutul acestui an, la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava au fost două cazuri de mușcături de șarpe și o suspiciune. Primul caz a fost al unei femei în vârstă de 69 de ani, din localitatea Izvoarele Sucevei, care a fost mușcată de o viperă la mâna stângă.
Precizăm că Spitalul de Urgență Suceava mai are în stoc nouă doze de ser antiviperin.

Recomandări

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Conf. univ. dr. Laura Stătescu, medic-șef de clinică la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, s-a alăturat echipei medicale de la Spitalul Clinic din Suceava

Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești