Un tânăr din Cluj, condamnat la 4 luni cu executare fără a fi citat sau anunțat de pedeapsă

Un tânăr de 28 de ani a fost încarcerat timp de două luni după ce Judecătoria Gherla a decis să înlocuiască o amendă penală primită în anul 2013 cu o pedeapsă privativă de libertate. Avocații spun că bărbatul nu ar fi fost citat la procese și nici notificat cu privire la sentința instanței, scrie Mediafax.În anul 2013, tânărul din Cluj care atunci avea 24 de ani, a primit o amendă penală după ce a fost implicat într-o altercație. A achitat o parte din amendă, apoi a plecat la muncă în Italia. Nu a mai plătit restul amenzii, în valoare de 450 de lei, astfel că autoritățile au sesizat judecătoria Gherla și au cerut înlocuirea sancțiunii cu o pedeapsă privativă de libertate. Procesul s-a desfășurat în lipsa tânărului, iar instanța a decis condamnarea acestuia la patru luni de închisoare cu executare.”Instanța din Gherla nu a respectat drepturile elementare ale acestui tânăr. Nu l-a citat la proces, nu i s-a asigurat nici măcar un avocat din oficiu, iar după pronunțarea deciziei prin care a transformat amenda de 450 de lei în șase luni de închisoare cu executare, nu l-au notificat. Culmea e că pe citațiile trimise de instanță, care au fost atașate la dosar, datele de contact și de identificare ale destinatarului erau inventate, au fost comunicate către o persoană care nu există, însă cineva semnase de primire”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Iulian Stoia, cel care l-a reprezentat pe tânăr după ce a fost încarcerat.

Recomandări

Rejudecarea i-a adus o pedeapsă ușoară unui șofer de autobetonieră care a provocat un accident cu consecințe dramatice

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit