Un tânăr de 20 de ani, din comuna Arbore, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a incendiat casa unei vecine, cu care se afla în conflict de mai mult timp. Mandatul de arestare preventivă a fost emis pe numele lui Petrică Zlotar sâmbătă după-amiază, după ce în cursul zilei de vineri acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aceleași acuzații.
Fapta pentru care tânărul este încriminat s-a petrecut pe data de 14 septembrie, în jurul orei 16.30. Petrică Zlotar este acuzat că ar fi incendiat locuința lui Floarea P., de 42 de ani, din localitate. La fața locului au ajuns imediat pompierii voluntari ai comunei Arbore, care au reușit lichidarea incendiului. În urma cercetărilor făcute la locul incendiului s-a stabilit că focarul a fost localizat pe o masă acoperită cu un material textil, pe care se afla un cablu electric conectat la o sursă de tensiune electrică. O femeie din preajmă le-a declarat polițiștilor în timpul anchetei că l-a văzut pe Zlotar intrând în locuință înaintea producerii incendiului, dar tânărul a negat toate acuzațiile care i s-au adus.
Între Petrică Zlotar și familia femeii păgubite, de etnie romă, există o stare conflictuală care s-a materializat de-a lungul timpului în mai multe reclamații privind comiterea unor infracțiuni de loviri, distrugeri și fapte antisociale. De aici și până la răzbunarea pusă la cale de Petrică Zlotar nu a mai fost decât un pas, în interiorul locuinței femeii fiind distruși în urma incendierii pereții, două paturi și hainele, cu un prejudiciu de 1.000 de lei. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere, iar în urma probatoriului administrat inculpatul a fost prezentat sâmbătă instanței de judecată, care a admis cererea procurorilor și a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile, tânărul fiind introdus în arest.