Capăt de drum

Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod

Un tânăr și-a pierdut viața în urma unui accident care s-a petrecut la Vicovu de Jos. Foto: Abel Schipor, Atenție Poliția!

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul în Măneuți, comuna Frătăuții Vechi, și-a pierdut viața ieri dimineață în urma unui accident care s-a petrecut pe drumul național 2H, în localitatea Vicovu de Jos.
Oamenii care locuiesc în apropiere de magazinul cunoscut sub denumirea „La Pișta” au auzit la primele ore ale dimineții, în jur de 7.20, un zgomot puternic. Alertați, oamenii au ieșit în drum și au observat un autoturism marca VW Golf care era avariat serios după ce lovise un cap de pod.
La volan se afla un tânăr care a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii. La fața locului au ajuns un echipaj de descarcerare și un modul SMURD, iar tânărul a fost scos din mașină.
Din păcate, medicii echipajului de urgență nu au mai putut face nimic pentru Gheorghe Silviu Covașă, iar după minute bune în care au încercat să-l resusciteze au constatat decesul.
Din primele date ale anchetei rezultă că după o curbă la dreapta, șoferul care circula cu viteză prea mare nu a mai putut controla vehiculul și a părăsit șoseaua. A mers o bucată pe acostament, iar apoi a lovit un cap de pod și s-a oprit în gardul unui sătean din Vicovu de Jos. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, vinovat pentru accident se face chiar tânărul care a decedat și care conducea autoturismul marca VW Golf.

Mașina condusă de tânărul de 25 de ani. Foto: Abel Schipor, Atenție Poliția!

Recomandări