Un tânăr de 21 de ani a fost prins conducând o mașină chiar dacă nu are permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În noaptea de duminică spre luni, la ora 01.30, polițiștii Secției Rurale Șcheia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității, pe str. Humorului, au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 21 ani, din Stroiești, care a precizat că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie.
Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
Efectuându-se verificări în baza de date s-a constatat că tânărul nu posedă permis pentru nici o categorie.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Un tânăr de 21 de ani, beat și fără permis, a fost prins conducând o mașină






