Un tânăr în vârstă de 19 ani, care gonea la volanul unei mașini, s-a izbit violent într-un stâlp de iluminat public de pe artera principală a municipiului Câmpulung Moldovenesc. Stâlpul a fost pus la pământ, iar mașina pur și simplu s-a zdrobit în urma impactului. Având în vedere forța impactului, faptul că șoferul a fost scos în viață dintre fiarele contorsionate este aproape o minune.
Accidentul s-a petrecut marți seara, în jurul orei 20.15, pe strada Calea Transilvaniei din Câmpulung Moldovenesc, în fața Școlii cu clasele I-VIII „Theodor Darie”.
Tânărul șofer, Dorel Țâmpău, din satul Botuș, comuna Fundu Moldovei, cu permis de conducere de doar câteva luni de zile, conducea un autoturism VW Bora. Conform anchetei poliției, tânărul conducea cu viteză excesivă și pe fondul lipsei de experiență a pierdut controlul asupra volanului. Autoturismul VW a intrat pe sens opus, a încălecat trotuarul și s-a zdrobit de stâlpul electric din beton.
La fața locului a ajuns un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc. Din mormanul de fiare în care s-a transformat mașina, echipajul de Descarcerare a reușit să-l scoată pe tânărul șofer, victima fiind preluată de o ambulanță și dusă mai întâi la Spitalul Municipal din localitate. De aici, din cauza stării grave, tânărul de 19 ani a fost transferat la Spitalul Județean Suceava. El a fost preluat de medicii de la Suceava cu diagnosticul de traumatism cranian sever, în stare de comă.
Iluminat stradal întrerupt și sute de oameni fără curent
Având în vedere starea în care se afla șoferul, acesta nu a putut fi verificat cu etilotestul, pentru stabilirea alcoolemiei. La spital i-au fost recoltate însă probe de sânge.
Urmare a impactului deosebit de violent și a ruperii stâlpului, mai mult de jumătate din municipiul Câmpulung Moldovenesc a rămas în beznă, întrerupându-se iluminatul public. De asemenea, sute de localnici au rămas și fără energie electrică. Ieri, la prânz, o parte din familii nu avea încă alimentare cu energie electrică.
La Câmpulung Moldovenesc
Un tânăr de 19 ani s-a zdrobit cu mașina de un stâlp electric
