Un tânăr de 19 ani a făcut scandal și a lovit-o pe mama concubinei sale

Un tânăr de 19 ani a făcut scandal la locuința familiei concubinei sale, lovind-o pe mama acesteia și spărgând un geam al casei.
Luni, la ora 19.15, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 despre faptul că Vasile L., de 19 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a distrus un geam de la locuința lui Ilie C., de 28 ani, din orașul Gura Humorului, și a lovit-o pe mama acestuia, Florica C., de 51 ani, localnică, cu un lemn.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care l-a identificat pe Ilie C. în curtea locuinței, sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a declarat că Vasile L. este concubinul surorii sale, Măriuța C. Tânărul de 19 ani s-a certat cu mama concubinei sale, după care a ieșit din locuință, a spart un geam și a lovit-o pe femeie cu o bucată de lemn de foc.
Florica C. a fost condusă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Gura Humorului, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale.
„În cauză s-a întocmit dosar penal față de Vasile L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și distrugere”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar