Judiciariștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Suceava au reținut, ieri, un tânăr în vârstă de 18 ani, acuzat că este capul grupării de hoți care a spart mai multe locuințe situate la parterul blocurilor.
Ovidiu A., din localitate, a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore și și-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Astăzi, tânărul va fi dus în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care, cel mai probabil, dat fiind faptul că suspectul are și antecedente penale și alte dosare penale pe rol, vor cere arestarea preventivă a acestuia.
Ieri seară, Ovidiu A. recunoscuse cinci dintre fapte.
Surse din poliție ne-au mărturisit că tânărul, eliberat condiționat din penitenciar, sub control judiciar, este singurul major din gruparea de hoți pe care o coordona, complicii săi, patru la număr, având între 16 și 18 ani.
Ei sunt suspecți în comiterea a nouă spargeri din locuințe situate la parterul unor imobile din municipiul Suceava, fapte ce au fost comise în perioada iulie-august.
„Prejudiciul de aproximativ 70.000 lei (constând în bunuri electrocasnice și bani) a fost recuperat în proporție de 40%”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru, precizând că anchetatorii continuă cercetările pentru probarea întregii activități infracționale a suspecților.