Tragedie

Un tânăr de 17 ani s-a înecat în iazul Lipoveni

recuperare tânăr înecat
recuperare tânăr înecat

Un tânăr în vârstă de 17 ani a murit înecat miercuri seară, în iazul Lipoveni, sub ochii a doi dintre frații săi, care nu au mai putut face nimic pentru el. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 18.00, într-o zonă foarte periculoasă în care în urmă cu un an de zile s-au înecat alți doi tineri.
Iosif Miron avea 17 ani și jumătate și era elev la Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. El locuia în cartierul Burdujeni și provenea dintr-o familie cu nouă frați.
În timp ce înota, Iosif Miron a început la un moment dat să strige după ajutor. Martorii au relatat că imediat acesta s-a dus la fundul apei și nu a mai dat nici un semn de viață. Pompierii au început imediat operațiuni de căutare a cadavrului.
Joi dimineață, în jurul orei 8.00, un echipaj de scafandri sosit de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a găsit trupul tânărului în vârstă de 17 ani. Acesta se afla la aproximativ 15 metri de mal, la patru metri adâncime.
Anul trecut, la sfârșitul lunii iunie, în aceeași zonă s-au înecat doi tineri, unul în vârstă de 25 de ani și unul de 31 de ani.

Recomandări

Peste 1.000 de locuitori ai municipiului Suceava au achitat dările la bugetul local, în prima zi de plată a taxelor și impozitelor

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier