Un tânăr în vârstă de 17 ani a murit înecat, aseară, în iazul Lipoveni, sub ochii a doi dintre frații săi, care nu au mai putut face nimic pentru el. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 18.00, într-o zonă foarte periculoasă, în care în urmă cu un an de zile s-au înecat alți doi tineri.
Iosif Miron avea 17 ani și jumătate și era elev la Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. El locuia în cartierul Burdujeni și provenea dintr-o familie cu nouă copii.
Ieri după-amiază, Iosif Miron a venit să facă baie în iaz, alături de cei doi frați și alți tineri. Au fost avertizați la un moment dat de un angajat de la Sistemul de Gospodărire a Apelor, care se afla în zonă, că apa este adâncă și este pericol de înec. Din păcate, avertismentul nu a fost luat în seamă.
În timp ce înota, Iosif Miron a început la un moment dat să strige după ajutor. Martorii au relatat că imediat acesta s-a dus la fundul apei și nu a mai dat nici un semn de viață. Doi tineri s-au îndreptat înot spre el însă, văzând că acesta nu mai este la suprafață, s-au speriat și s-au întors la mal.
La fața locului au ajuns pompieri de la Detașamentul Suceava, care au început căutarea cadavrului cu o barcă pneumatică, cu ajutorul unui sonar, un detector pentru fundul apei. Până aseară, la 22.00, trupul neînsuflețit al tânărului nu a fost găsit de pompieri.
Cel mai probabil, în această dimineață va începe operațiuni de căutare și un echipaj de scafandri.
Anul trecut, la sfârșitul lunii iunie, în aceeași zonă s-au înecat doi tineri, unul în vârstă de 25 de ani și unul de 31 de ani. Trupurile celor doi au fost recuperate de la aproximativ șapte metri adâncime.
De altfel, în fiecare an se petrec astfel de tragedii pe iazul Lipoveni, în ciuda nenorocirilor intens mediatizate și a mesajelor de avertizare care atenționează că scăldatul este periculos, zona fiind adâncă și periculoasă din cauza curenților puternici.
Tragedie
Un tânăr de 17 ani s-a înecat, aseară, în iazul Lipoveni
