Un echipaj de poliție de la Serviciul Rutier Suceava, care acționa în noaptea de duminică spre luni, pe DN 2E, care leagă Gura Humorului de Fălticeni, prin Cornu Luncii, a înregistrat, în jurul orei 2.00 din noapte, un autoturism VW Tiguan care circula cu 118 km/h în localitate, în satul Brăiești mai precis.
Polițiștii au efectuat semnal de oprire a șoferului vitezoman, iar după verificările suplimentare au stabilit că acesta are și probleme de ordin penal.
Tânărul în vârstă de 23 de ani de la volan, cu domiciliul în satul Răucești, județul Neamț, figura cu dreptul de a conduce suspendat în perioada 27 iulie – 21 noiembrie 2025.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis.