Un tânăr care juca tenis, lovit în cap cu o sapă în timp ce-și căuta mingea



Un tânăr în vârstă de 24 de ani care juca tenis cu piciorul pe o stradă din municipiul Rădăuți a ajuns la spital cu leziuni serioase după ce a fost lovit violent cu o sapă în cap. Agresiunea s-a petrecut miercuri după-amiază, în jurul orei 16.30, atacatorul fiind, conform poliției, un bătrân în vârstă de 76 de ani. Poliția municipiului Rădăuți a fost anunțată de agresiune de cadrele de la Spitalul municipal Rădăuți, acolo unde au ajuns pe rând atât victima, cât și agresorul.
Conform anchetei desfășurate de poliție, tânărul de 24 de ani, Valentin R., juca tenis cu piciorul pe strada Dispensarului din Rădăuți, alături de alți câțiva tineri, iar la un moment dat a trimis mingea într-o livadă din apropiere, proprietatea lui Toader Pascari, localnicul în vârstă de 76 de ani. Proprietarul, arată poliția, se afla în livadă la prășit, și, observându-l pe tânăr, i-a reproșat că a intrat pe terenul său fără a avea acord, lovindu-l cu sapa în cap. Tânărul de 24 de ani a reacționat și el, dându-i un pumn în figură bărbatului de 76 de ani.
Ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți, Valentin R., a fost diagnosticat cu fractură de piramidă nazală, plagă contuză piramidă nazală și hematom frontal, leziuni care, au estimat medicii, necesită 20-30 de zile de îngrijiri medicale. Ulterior, la spitalul din Rădăuți a ajuns și proprietarul livezii, diagnosticat cu traumatism cranio-facial minor, care necesită trei-patru zile de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 76 de ani fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, în timp ce tânărul de 24 de ani este cercetat și el pentru lovire.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs altercația dintre cei doi.