Țeapă

Un tânăr care își face o casă, înșelat de un fals comerciant de materiale de construcții

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a reclamat la poliție că a fost înșelat de peste 8.000 de lei de un individ necunoscut care i-a promis că îi face rost de materiale de construcție la un preț foarte bun, pentru casa pe care și-o ridică.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că reclamantul, Precop M., tânărul de 29 de ani domiciliat în Burla, îl cunoștea pe făptuitor din vedere, s-au întâlnit de mai multe ori în zona centrală a municipiului Suceava și i-a spus că are nevoie de materiale de construcție, întrucât își construiește o casă, iar acesta l-a convins că are cunoștințe și poate să le procure la un preț convenabil.
Pe 30 martie, tânărul din Burla i-a înmânat necunoscutului suma de 3.400 de lei, iar în urma înțelegerii avute marți, pe 3 aprilie, cei doi s-au întâlnit din nou, urcându-se într-o mașină și plecând la Fălticeni, de unde urmau să fie ridicate materialele de construcție.
Pe drum, tânărul din Burla i-a dat individului încă 4.700 de lei, restul sumei conform înțelegerii dintre cei doi. În centrul municipiului Fălticeni, necunoscutul i-a cerut victimei să oprească mașina, spunându-i că merge să discute între patru ochi cu furnizorul mărfii. A fost momentul în care individul a dispărut printre blocuri cu tot cu bani și ulterior și-a închis telefonul mobil.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Recomandări

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație

Casă în construcție, parțial distrusă de un incendiu. Bărbat cu atac de panică, scos din locuință de pompieri