La Moldovița

Un tânăr care culegea ciuperci în pădure a fost mușcat de șarpe

Un tânăr de 21 ani, din Moldovița, a avut nevoie asistență medicală după ce a fost mușcat de un șarpe.
Incidentul s-a petrecut ieri dimineață, iar victima, Ilie U., a fost transportată
inițial la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, de unde a fost transferată la Suceava, în vederea efectuării unor investigații mai amănunțite și a administrării serului antiviperin.
Tânărul se afla într-o pădure de pe raza localității de domiciliu, la cules de ciuperci, în momentul în care a fost mușcat de un șarpe de piciorul stâng.
La Spitalul Suceava, Ilie U. a fost internat în secția Medicală, iar starea sa de sănătate este bună, spun medicii care-l au în grijă.
De la debutul sezonului cald, tot mai multe persoane din județ au nevoie de îngrijiri medicale după ce sunt mușcate de șarpe, numărul pacienților fiind în creștere față de anii anteriori.

Recomandări

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv. A fost plasat în arest la domiciliu

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu