Dat în urmărire

Un tânăr care a furat un autoturism, prins în parcarea unui centru comercial



Autorul furtului unui autoturism din municipiul Dorohoi a fost identificat de polițiști, câteva ore mai târziu, în parcarea unui hipermarket din municipiul Suceava. Tânărul identificat la volanul autoturismului a fost audiat de oamenii legii, care l-au predat apoi autorităților din județul Botoșani, care îl cercetează pentru comiterea infracțiunii de furt.
Dispariția autoturismului a fost sesizată polițiștilor suceveni sâmbătă dimineață, în jurul orei 09.00, când un autoturism marca VW Bora de culoare verde a fost dat în consemn, după dispariția sa de pe o stradă din municipiul Dorohoi. În urma cercetărilor întreprinse pentru identificarea mașinii furate, aceasta a fost văzută în parcarea Shopping City Suceava. Autoturismul era asigurat, însă nimeni nu se afla în interior. Patrula de siguranță publică care l-a identificat a supravegheat zona de la distanță o perioadă de timp, iar după numai 10 minute, a fost observat un tânăr care s-a apropiat de vehicul, s-a urcat în acesta și a pornit motorul. În acel moment, autoturismul a fost blocat de autospeciala poliției, cel de la volan fiind legitimat de polițiști. Ei au aflat astfel că au de-a face cu un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Broscăuți, județul Botoșani, care le-a relatat polițiștilor că a sustras autoturismul în timpul dimineții de sâmbătă, de pe o stradă din Dorohoi. Suspectul a fost condus la sediul Poliției Burdujeni pentru cercetări, după care a fost predat polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi, pentru continuarea anchetei.



Recomandări

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis
Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis