Incident

Un tânăr beat și agresiv a făcut scandal în curtea Serviciului de Ambulanță din Suceava



Scandal în curtea SAJ Suceava
Scandal în curtea SAJ Suceava

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost imobilizat, marți seara, în jurul orei 21.00, de ambulanțieri și predat poliției, după ce a intrat în curtea Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, în căutarea unui obiect cu care să-l lovească pe un alt bărbat, cu care a avut un conflict spontan, și a început să înjure personalul de la SAJ. Potrivit poliției, tânărul este cunoscut cu „comportament deviant” și pe fondul consumului de alcool a avut o altercație cu un alt bărbat, pe care l-a agasat solicitându-i țigări și adresându-i injurii, la circa 200 de metri de SAJ. În acel moment, bărbatul respectiv și alți tineri care îl însoțeau i-au solicitat tânărului să se liniștească și să părăsească zona, însă acesta a devenit recalcitrant, a intrat în curtea Serviciului Județean de Ambulanță Suceava și a încercat să ia un mop pentru a-l lovi pe bărbatul cu care avusese conflictul anterior.
Purtătorul de cuvânt al SAJ, dr. Adriana Morari, a declarat că „tânărul a vrut să ia un mop, drept armă, dar nu i s-a permis de către ambulanțieri”. „Apoi s-a dus la poarta unde apăruse un grup gălăgios format din circa 15 persoane, s-a încăierat cu unul și au început să se bată în curtea instituției. Ambulanțierii prezenți au sărit și i-au separat. S-a sunat la poliție, l-au poftit pe tânărul tulburat pe o bancă din curte, de unde la un moment dat acesta a fugit în stradă. Imediat a sosit și poliția, care l-a reținut”, a spus dr. Morari, care a precizat că nimeni din personalul SAJ prezent nu-i cunoștea pe cei implicați în scandal și că nu știau motivul scandalului. Din fericire, nimeni din personalul SAJ nu a fost rănit
Același lucru îl spune și ancheta poliței, că între cei doi tineri care se băteau a intervenit personalul de la ambulanță și i-a despărțit, dar polițiștii precizează și că tânărul de 22 de ani „a început să îi adreseze cuvinte jignitoare” unuia dintre șoferii de la Ambulanță, „manifestându-se deviant, fiind în mod vizibil sub influența alcoolului”. „Văzând că este agresiv și cu personalul SAJ, personalul de serviciu l-a imobilizat până la sosirea echipajului de poliție”, afirmă polițiștii. Șoferul de la Ambulanță a declarat că nu dorește să formuleze plângere penală împotriva tânărului.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de lovirea sau alte violențe, iar tânărul a fost internat la secția Psihiatrie a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.


Scandal în curtea SAJ Suceava
Scandal în curtea SAJ Suceava
Scandal în curtea SAJ Suceava
Scandal în curtea SAJ Suceava
Scandal în curtea SAJ Suceava
Scandal în curtea SAJ Suceava


Recomandări

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani
Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit
Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit