Un tânăr acuzat de uciderea soției unui avocat din Brașov a fost arestat



Tânărul reținut în cazul uciderii soției unui avocat din Brașov a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile, pentru omor deosebit de grav, anchetatorii afirmând că acesta este fiul unei foste cliente a avocatului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Erwin Victor Preșmerean, în vârstă de 21 de ani, a fost dus, sâmbătă, la Tribunalul Brașov, care a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit avocatului din oficiu Ovidiu Crișan, suspectul și-a susținut nevinovăția, spunând că are probe care să demonstreze acest lucru, și a făcut recurs la decizia de arestare preventivă.
Preșmerean le-a declarat anchetatorilor că a avut legături cu familia avocatului Victor Teodorescu, însă nu o cunoștea personal pe soția acestuia.
Anchetatorii au aflat că mama suspectului este o fostă clientă a avocatului.
De asemenea, printre persoanele audiate de procurori se află și fratele tânărului arestat.
Preșmerean locuia fără forme legale în Brașov, împreună cu mama și fratele său.
Tânărul a fost arestat în urma amprentelor care s-au găsit în apartamentul soților Teodorescu, însă el își susține nevinovăția și a refuzat să îi fie prelevate probe biologice.
„Din probele administrate în cauză până în acest moment a rezultat că în 29 martie, în jurul orelor 16.30-17.00, Erwin Victor Preșmereanu, aflându-se în
locuința Violetei Teodorescu, a agresat-o pe aceasta, utilizând un cuțit și un corp dur, alungit, producându-i 40 de leziuni la cap și la gât, în urma cărora s-a avut loc decesul acesteia”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Brașov, Monica Munteanu.
Potrivit acesteia, nu sunt indicii care să arate că ar fi vorba despre o crimă la comandă sau care ar avea legătură cu lumea interlopă.
Tânărul a fost reținut de procurorii Parchetului Tribunalului Brașov vineri seară, pentru 24 de ore, sub acuzația de omor.
El se afla în timpul unei condamnări cu suspendare, sub supraveghere. Astfel, în 2008, Erwin Victor Preșmerean a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.
Violeta Teodorescu, în vârstă de 45 de ani, soția unui avocat din Brașov, a fost găsită moartă în locuința sa, marți seară.
Ea a fost înjunghiată cu un cuțit de 25 de ori în gât, iar la cap avea 15 lovituri cu un corp dur.
Cea care a chemat Poliția a fost vânzătoarea din magazinul aflat perete în perete cu bucătăria soților Teodorescu, femeia declarându-le anchetatorilor că din locul unde se afla nu a avut posibilitatea să vadă cine a intrat sau a ieșit din curtea vecinilor.
În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că din locuința soților Teodorescu nu a dispărut nici un bun de valoare. Anchetatorii au găsit doar unul dintre obiectele cu care femeia a fost atacată, respectiv un cuțit de bucătărie. De asemenea, s-a stabilit că nu au existat urme de forțare ale ușilor de acces sau ale ferestrelor. Acestea erau închise, dar nu încuiate, fiind posibil ca femeia să fi lăsat ușa descuiată sau ca agresorul sau agresorii să fi intrat cu chei potrivite.