Accident rutier

Un tânăr a suferit leziuni grave după ce a căzut de pe un moped

Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Verești, a ajuns la spital cu leziuni grave după ce a căzut de pe mopedul cu care se deplasa. Accidentul s-a petrecut marți seară, în jurul orei 18.30, pe un drum neclasificat din comuna Dumbrăveni. Din cercetările polițiștilor rezultă că tânărul a căzut pur și simplu de pe moped. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava.
Tânărul a fost internat pe secția ATI, cu următorul diagnostic preliminar: comă, traumatism cranio-facial, echimoze și hemoragii la nivelul feței, traumatism toraco-abdominal, traumatism genunchi.
Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar mopedul nu este înregistrat sau înmatriculat.
Tânărul rănit în accident va răspunde pentru comiterea a cel puțin două infracțiuni: conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Recomandări

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens