Un tânăr a intrat violent cu mașina într-un cap de pod

Impactul a fost destul de violent
Impactul a fost destul de violent

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea, autoturismul intrând violent într-un cap de pod. Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că o tânără de 25 de ani, pasageră, are leziuni, aceasta fiind transportată la Spitalul Județean Suceava. Accidentul s-a produs sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16.20, pe drumul comunal din Corocăiești-Verești. Din cercetările poliției rezultă că șoferul în vârstă de 24 de ani, din Udești, în timp ce conducea un VW Golf, în interiorul localității Corocăiești, având direcția de deplasare spre Verești, a pierdut controlul asupra direcției de mers, mașina izbindu-se destul de violent în capul podețului ce face accesul în curtea unui imobil. Dacă tânărul de la volan nu a pățit nimic, fata care îl însoțea, în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul în comuna Verești, a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată, preliminar, cu mai multe contuzii, la brațe și la nivel lombar, fără probleme deosebite. Tânărul șofer a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

Pompierii militari au intervenit în ajutorul tinerei care era pasageră
Pompierii militari au intervenit în ajutorul tinerei care era pasageră
Impactul a fost destul de violent
Impactul a fost destul de violent

Recomandări

O șoferiță de 19 ani, rănită după ce un alt șofer a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident