Un tânăr a furat o rablă din fața unui bloc și a dus-o la fier vechi



Un tânăr de 29 de ani, Paul S., este cercetat de polițiști pentru că a furat miercuri, dintr-o parcare, un autoturism lăsat în paragină și l-a dus la un centru de colectare al fierului vechi pentru a-l valorifica.
Autoturismul, aparținând lui Cristian N., de 43 ani, din municipiul Suceava, se afla parcat de aproximativ un an de zile pe strada Jean Bart din cartierul Burdujeni al municipiului reședință de județ. Miercuri, între orele 13 și 15, mașina a dispărut din parcare.
Autoturismul a fost găsit de polițiști în incinta unui centru de colectare al fierului vechi aflat pe strada Gheorghe Doja din localitate, unde a fost predat de către Paul S. de 29 ani, care susține că „rabla” esta a lui, dar nu poate dovedi cu acte.
Valoarea totală a prejudiciului este de 1.000 lei.
Tânărul de 29 de ani este cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.