Un tânăr de 25 de ani, din comuna Gălănești, a ajuns în spatele gratiilor, după ce polițiștii au reușit să-l identifice în urma comiterii de către acesta a unui accident rutier, după care a părăsit locul faptei. În timpul zilei de marți el a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava pentru o perioadă de 24 de ore, după care miercuri a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Problemele lui Dănuț Vasile Moloce au început în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03.45, când poliția a fost sesizată că în comuna Todirești a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto implicat a părăsit locul faptei. În timp ce se deplasa pe marginea drumului spre orașul Cajvana, un tânăr de 20 de ani, din comună, a fost acroșat de un autoturism care se deplasa din sens opus, după impact șoferul plecând cu mașina de la locul comiterii accidentului.
Pietonul rănit a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma cercetărilor întreprinse de polițiști, în scurt timp a fost identificat autorul, care în momentul comiterii accidentului se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie. Autoturismul Audi A4 a fost localizat în garajul său din localitatea Gălănești, el fiind considerat principalul suspect de comiterea faptei. În urma probatoriului administrat, procurorii au dispus măsura reținerii lui Dănuț Vasile Moloce pentru o perioadă de 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. La expirarea ordonanței de reținere, procurorii au luat față de tânăr măsura plasării sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.