Un supliment alimentar utilizat frecvent crește durata de viață cu 8 ani



Un supliment alimentar, obținut din carapace de crab, ar putea fi fi secretul unei vieți îndelungate. Testele făcute pe șoareci au demonstrat că glucozamina mărește speranța de viață chiar și cu 8 ani.
Cobaii care au consumat glucozamină au trăit cu 10% mai mult, iar asta înseamnă, în cazul oamenilor, echivalentul a 8 ani în plus, spun cercetătorii. Acest supliment alimentar este deseori recomandat pentru dureri articulare și artrită.
Medicul Michael Ristow, de la Institutul Federal de Tehnologie din Zurich, caută de mult timp un tratament care să asigure oamenilor o viață îndelungată și sănătoasă.
Bănuind efectele benefice ale glucozaminei, el a dat această substanță unor viermi, iar aceștia au trăit cu 5% mai mult.
Apoi, a extins tratamentul pe niște cobai, care au primit acest supliment pe lângă dieta lor obișnuită. Șoarecii au trăit cu 10% mai mult ca alții dintr-un grup care nu a primit glucozamină.
Suplimentul alimentar, disponibil sub formă de pudră sau capsule, are efect și în tratarea diabetului. Cercetătorii cred că glucozamina schimbă metabolismul și astfel mărește durata de viață.
Două studii realizate pe voluntari umani sugerează că oamenii care iau glucozamină trăiesc mai mult, dar Ristow precizează că este nevoie de mai multe cercetări pentru a se demonstra eficiența acestui supliment.
El recomandă pacienților acest produs, care nu are efecte secundare, dar nu mai mult de 3-5 grame zilnic (echivalentul unei lingurițe de pudră).
Diabeticii sau persoanele alergice la produse din pește trebuie să discute cu medicul înainte de a lua suplimentul.
Roxana Ruscior
Sursa: Daily Mail