Un tînăr din Suceava, Ovidiu N., a ajuns în Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” cu tendoanele de la mîini tăiate după ce a trecut prin ușa unui wc din incinta Centrului Comercial „Zimbru”. Victima stupidului accident a explicat că ușa cu pricina, din sticlă, era atît de bine lustruită încît nu și-a putut da seama că rama din material plastic susține un geam. Din această cauză, tînărul nu s-a mai obosit să deschidă ușa ci a trecut direct prin ea, constatînd cu surprindere, ce e drept, prea tîrziu, că de fapt sticla era la locul ei. Incidentul s-a petrecut joi seara, cînd Ovidiu N. se afla în oraș cu prietenii. Grupul s-a așezat la terasa de lîngă centrul comercial și a servit bere. La un moment dat, tînărul s-a ridicat pentru a se duce la wc. Spre surprinderea amicilor, el s-a întors la masă plin de sînge.
Pe pat de spital, Ovidiu N. spune că îi va da în judecată pe administratorii Centrului Comercial „Zimbru” și asta deoarece nu exista nici un indiciu în ceea ce privește geamul de sticlă. „Puteau să vopsească și ei geamul ală, sau să scrie ceva pe el, să vie vizibil… Eu am fost neatent, dar și ei au partea lor de vină. Am aflat ulterior că asemenea incidente s-au mai petrecut acolo…. Eu pur și simplu nu am văzut că este sticlă. Erau ramele din material plastic, iar în rest nu se vedea nimic, așa că am trecut prin geam, fără să vreau. Mi-am tăiat tendoanele de la mîini, dar puteam s-o pățesc mult mai rău, să mă lovesc la cap sau să-mi tai gîtul” spune tînărul.
Plăgile pacientul au fost cusute de urgență la spital, ulterior acesta fiind pus sub tratament medicamentos. În urma stupidului accident, tînărul va avea nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.