Pasiune și afaceri

Un sucevean pune bazele unei ferme de sturioni

Dan Marcu: Sunt puține zone în România unde se crește sturion, iar în Moldova aproape deloc
Dan Marcu: Sunt puține zone în România unde se crește sturion, iar în Moldova aproape deloc

„Au carnea cea mai bună, icrele cele mai de preț, sunt cel mai greu de prins. De asta sunt și cei mai căutați”. Cam asta îți spune orice pescar când îl întrebi de sturioni. Este peștele pentru care statul român a demarat în urmă cu câțiva ani un amplu program care prevedea popularea Dunării și refacerea speciei de sturion, grav afectată de lucrările hidrotehnice. Iar dacă cineva credea că sturionul se va adapta și în iazurile de la noi nu putea fi decât un pasionat, cineva născut cu microbul peștelui în sânge. Se numește Dan Marcu, iar pariul său pare să fie deja unul câștigător la jumătate de an după ce a adus primele exemplare în iazul pe care-l deține la Mănăstioara, lângă Siret.
„Când le-am spus apropiaților ce am de gând să fac, mi-au recomandat să fiu prudent, asta că să nu-mi spună direct că e o nebunie. Dar am zis că trebuie să încerc”, așa începe povestea primilor sturioni din județul Suceava.
Primul pas pe care Dan Marcu l-a făcut a fost acela de a efectua o serie de analize pentru apa în care urmau să ajungă sturionii. Cum aceasta corespundea din toate punctele de vedere, a luat legătura cu o fermă care oferea spre vânzare puiet. În scurt timp, iazul de la Mănăstioara a fost populat cu 1,8 tone de puiet de sturion. Se întâmpla în primăvara acestui an.
A venit apoi perioada de așteptare, aceea în care trebuia urmărit dacă peștii se vor aclimatiza în noul habitat.
„I-am urmărit atent în toată această perioadă. Am observat că au luat în greutate, iar cel mai îmbucurător aspect este că mortalitatea a fost zero. Acum pot spune că s-au adaptat foarte bine aici. A fost un risc, mai ales că erau o mulțime de necunoscute legate de creșterea sturionilor și de alți factori colaterali. Dacă nu aș fi riscat, nu aș fi știut niciodată care este rezultatul”, a precizat Dan Marcu.
„Peste câțiva ani vreau să vând puiet de sturion”
Următorul pas este acela de a crea o fermă de sturioni, dar asta se va întâmpla, cel mai probabil, anul viitor. Chiar dacă prețul unui sturion este de șase ori mai mare decât al unui crap, spre exemplu, Dan Marcu este de părere că investiția merită realizată. „Vreau să dezvolt această afacere, iar peste câțiva ani să pot vinde puiet de sturion. Sunt puține zone în România unde se crește sturion, iar în Moldova aproape deloc”, a spus Dan Marcu.
Deocamdată, în iazul de la Mănăstioara sturionii conviețuiesc alături de alte specii, cum ar fi crapul, carasul, somnul sau știuca, iar pescarii care își încearcă norocul pe cele aproape 5 hectare ale luciului de apă mai au uneori norocul să prindă și astfel de exemplare.
Pentru a-și proteja investiția, Dan Marcu nu este de acord să le vândă pescarilor exemplare de sturion. Totuși, dacă cineva ține neapărat să cumpere un astfel de pește trebuie să achite un preț de 18 euro/kg. Sturionii devin cu adevărat valoroși la maturitate, în jurul vârstei de 8 ani, când depun și icrele. De altfel, caviarul, sau icrele negre, care rezultă de la femelele sturion se vinde pe piață cu prețuri care ating 1.400 de euro/kg.

Dan Marcu: Sunt puține zone în România unde se crește sturion, iar în Moldova aproape deloc
Dan Marcu: Sunt puține zone în România unde se crește sturion, iar în Moldova aproape deloc
Dan Marcu: Sunt puține zone în România unde se crește sturion, iar în Moldova aproape deloc
Dan Marcu: Sunt puține zone în România unde se crește sturion, iar în Moldova aproape deloc
Pentru a-și proteja investiția, Dan Marcu nu este de acord să le vândă pescarilor exemplare de sturion
Pentru a-și proteja investiția, Dan Marcu nu este de acord să le vândă pescarilor exemplare de sturion
Primele exemplare de sturion s-au aclimatizat foarte bine în iazul de la Mănăstioara - Siret

Recomandări