Afacere inedită

Un sucevean, primul crescător autorizat de râme din țară



Petre Diaconița, primul crescător de râme autorizat din țară. Foto: EVZ
Petre Diaconița, primul crescător de râme autorizat din țară. Foto: EVZ

Un bărbat din comuna Baia este singurul crescător autorizat de râme din țară, ferma sa întinzându-se pe o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați, în spatele casei părintești. Petre Diaconița a pus pe picioare o afacere reușită, viermii fiind distribuiți cu ușurință mai multor magazine pescărești din țară.
Povestea suceveanului Petre Diaconița a fost publicată în ediția de duminică a cotidianului Evenimentul Zilei. Pasionat de pescuit, omul a „mirosit” de ceva vreme această afacere, mai ales că nu are concurență pe piață.
S-a înregistrat la „Registrul Comerțului”, la capitolul „ferme mixte și alte animale” și a trecut la treabă. A investit aproximativ un miliard de lei vechi în crescătorie, iar tot ce a câștigat din marfa vândută a reinvestit.
Ambalează râmele manual
„Am comenzi de la mai multe magazine din zona Moldovei, dar și din țară. Am primit oferte și din străinătate, dar din cauza distanței mi-ar fi foarte greu să le onorez”, a povestit crescătorul pentru EVZ. El spune că în țară îi are drept concurenți doar pe „culegătorii care strâng de pe coclauri” și apoi vând râmele la magazinele de pescuit, însă în Ungaria există ferme de râme la standarde foarte înalte, unde se lucrează cu mașini de recoltat și aproape toate operațiunile sunt mecanizate.
Suceveanul ambalează râmele manual, în pungi și caserole, și le vine la magazinele de pescuit cu 2 lei pachetul de 50 de râme și 4 lei pachetul de 100 de râme.
Dușmani și secrete
Cum nu a avut de la cine învăța cum se cresc râmele, suceveanul s-a documentat foarte mult de pe internet, bazându-se totodată și pe experiențele adunate pe malul apei, unde râma din cârlig este un factor esențial în succesul de la pește.
Crescătorul susține că a dobândit un secret al fermei, pe care îl știe doar el, și care se referă la dozarea cu atenție a umidității, răscolirea stratului vegetal și prezența obligatorie în sol a unei bacterii, în lipsa căreia râma pleacă.
El a arătat că viermii au un mare dușman sub pământ.
„Dacă se instalează o familie de cârtițe în fermă, într-o noapte poți rămâne fără nici o râmă. Mie mi-au mâncat de vreo 70 de milioane de lei. De câte ori văd o gaură, torn apă și rezolv problema.”, a povestit Petre Diaconița.
Vrea să se extindă, chiar dacă nu a prins fonduri europene
Fermierul are și o nemulțumire, încercările sale de a accesa fonduri europene pentru dezvoltarea fermei fiind până acum sortite eșecului. Dacă ar fi primit bani europeni și-ar fi putut cumpăra o clădire și achiziționa o culegătoare de râme, care costă în jur de 7.000 de euro. Deocamdată, însă, se mulțumește cu ce are, iar planurile de extindere sunt pentru viitorul apropiat. Vrea să-și mute ferma din grădina părinților pe un câmp din apropiere, achiziționându-și deja în acest scop o suprafață de două hectare de teren.
Petre Diaconița a fost contactat de o firmă din Cehia, care a vrut să intre pe piața românească. Spune că nici nu s-a gândit să colaboreze cu aceștia, pentru că nu avea materia primă asigurată și, oricum, crede că râma pe care o crește el e mult mai bună.



Recomandări

În timp ce foarte mulți suceveni contestă existența pestei africane, fermierii nu pot face export de carne de porc din 2019

Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan
Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin