„Nedumerire adâncă”
„Nedumerire adâncă a cuprins întreg poporul român din districtul Sucevei. Grea lovitură a îndurat acest district în campania electorală reeșind deputat ales, prin terorisarea din partea nechemată, prin lipsa de conștiință și abusul de încredere comis față de electori, persoana cea mai puțin populară, care a făcut legătură de sânge cu dușmanii de moarte a tot ce e român, pentru a-și înjosi nația și împila biserica. Să nu creadă cineva cumcă, prin această tărăgănare enigmatică fără rost, va crește iarbă peste ranele adânci și mortale ce le-a îndurat biserica și națiunea prin purtarea nerușinată și împreunată cu cele mai infernale planuri ale unui călugăr rătăcit și răutăcios”
„Patria”, Anul II, nr. 184, Cernăuți, Septemvrie 1898.
„Un sucevean în jurul pământului” (I)
„În primăvara anului 1922 un tânăr locotenent bucovinean a demisionat din armată pentru a-și consacra o bună parte din viață unui voiaj în jurul pământului. Mânat de dorința de a vedea și auzi multe, Ștefan Straton, așa se numește fostul ofițer, a părăsit Suceava îndreptându-se spre Constanța pentru a se îmbarca pe un vapor care să-l ducă pe drumul pribegiei. Dela început s’a lovit de o mulțime de probleme și greutăți. În portul Constanța a fost silit să se angajeze ca muncitor pe vapor, pentru a păși în începutul uriașului drum pe care și-l plănuise. Datorită hărniciei și iscusinței sale, el a fost plasat într’un loc mai de cinste, reușind să ajungă în Asia. Aici a colindat India, China, Manciuria, Japonia și insulele din Oceanul Indian având cele mai frumoase impresii despre țările din rasa galbenă. Obiceiurile și moravurile de acolo le’a zugrăvit în 3 romane scrise în limba engleză”.
„Glasul Bucovinei”; Anul XVIII, nr. 4645, Septembrie 1935.