Ce legătură este între Legiunea Franceză și pictură? Aparent, absolut niciuna. Un sucevean a demonstrat că acest paradox este perfect posibil. Paul Anastasiu s-a născut acum 45 de ani, în municipiul Suceava, și-a petrecut 15 ani și jumătate în Legiunea Străină drept combatant activ, iar din 2005 a devenit unul dintre pictorii oficiali ai Armatei Franceze. Aceasta este, pe foarte scurt, viața lui Paul Anastasiu, un sucevean care a dat mitraliera pe un penel fermecat.
Aptitudinile artistice l-au urmărit pe Paul Anastasiu încă din copilărie. Își aduce aminte că împreună cu tatăl său, profesor de arte plastice la Liceul Pedagogic din Suceava, sculpta în atelier și confecționa embleme matricole pentru cele mai multe școli din municipiu și județ. La finalul studiilor liceale a activat timp de un an ca învățător, dar „am simțit că intram în rutină”. În acel moment a luat o decizie radicală, una pe care nu o regretă deloc. A plecat în Franța, unde dorea să ajungă pictor. Numai că, la acea vreme avea două opțiuni: „Ori Legiunea, ori stânga-mprejur. Am ales prima variantă”. Se întâmpla în 1991, iar experiența pe diferite teatre de lupte din lume avea să se încheie în 2006.
„Despre ceea ce am trăit în Legiunea Străină aș putea scrie o carte, iar poate că într-o bună zi o voi și scrie. Sunt o grămadă de lucruri marcante și inedite, iar viața fiecărui legionar e diferită și toți au istoriile și anecdotele proprii. Practic, fiecăruia îi corespunde câte o carte”, a mărturisit Paul Anastasiu.
Experiențe marcante din Legiunea Străină
În timpul celor mai bine de 15 ani de serviciu militar, cele mai multe misiuni le-a derulat în Africa. A făcut 2 ani la Djibouti, 2 ani la Mayotte, iar ca operațiuni exterioare de 4 sau de 6 luni a ajuns de două ori în Somalia, în Republica Centraficană, dar și în fosta Iugoslavie, în Eritreea și Etiopia.
„Cele două acțiuni în Somalia au fost mai marcante, mai autentice. Am văzut aici copii care mor de foame, iar asta nu poate să nu lase urme, să nu te marcheze. De multe ori, aceeași copii aruncă în tine cu pietre, lucru care, de asemenea, nu poate fi uitat. Să vezi cum se vinde Coca-Cola într-o colibă de crengi, în locuri unde nici apă nu există, e ceva ce te lasă fără cuvinte. Când am văzut primele orașe distruse mi-am spus că uite ce s-a ales din creațiile unor oameni și mă gândeam, oare aceeași soartă va avea și arta produsă de mine?”, s-a întrebat retoric Paul Anastasiu.
Suceveanul mulțumește divinității că a reușit să scape teafăr din toate încercările prin care a trecut, noroc pe care unii dintre foștii colegi nu l-au avut.
La Djibouti, de exemplu, grupul în care se afla în camion a trecut razant pe lângă moarte după ce mașina a fost aruncată de explozia unei mine. Karma i-a fost favorabilă și în Somalia, unde un obuz care a căzut în apropierea sa „a refuzat” să explodeze.
Revelația care l-a marcat pe viață
În ciuda ororilor pe care le-a văzut ca legionar, nu a uitat nici un moment de prima sa dragoste. „Am o imagine vizuală de când eram mic copil, pe la 4-5 ani cred, când tata m-a dus la primul său atelier: lumina soarelui ce mângâia sculpturile de marmură și busturile în ghips. E cea mai veche imagine vizuală din viața mea. M-a marcat cu siguranță, iar pe la vârsta de 14 ani am avut ca un fel de revelație. După realizarea unei picturi, seara târziu, eram în fața ferestrei deschise și priveam cerul înstelat. Nu pot să explic de ce, dar din acel moment am știut că pictura cu mine va fi un legământ pe viață. De altfel, nici în Legiune nu m-am oprit niciodată, dar aveam timp mai puțin”, a rememorat Paul Anastasiu.
Iar visul de a deveni pictor nu l-a mai părăsit niciodată. Nici măcar în Legiunea Străină, unde a pictat pe pereți scene cu legionari, dar și nuduri. Apoi, a imortalizat scene văzute prin Somalia, la Sarajevo sau în Insulele Glorioase, precum și icoane (à Rajlovac-Sarajevo) sau scene de Crăciun cu Nașterea Domnului, sub formă de machete (face parte și din tradiția legionară din toate regimentele).
„Colegii au fost tot timpul impresionați, iar ca urmare m-am ales și cu porecle de tipul Rembrandt sau Van Gogh, dar în același timp mulți mă întrebau ce caut în Legiune”, a povestit Paul Anastasiu.
Prima expoziție, emoții ca un școlar
Trecerea de la cariera de militar cu sânge rece la cea de artist plastic s-a produs aproape firesc. În cursul anului 2000 a expus pentru prima dată, iar emoțiile au fost enorme.
„Am expus într-un salon artistic demn de acest nume, și anume Salonul Societății Artiștilor Francezi, societate de care aparțin și care organizează cel mai vechi salon artistic din Franța, ce are loc la Marele Palat din Paris. Eram încă în Legiune, iar colonelul ce comanda regimentul nostru mi-a făcut cadou două săptămâni de vacanță pentru a putea fi prezent la expoziție. Condiția a fost aceea de a îmbrăca ținuta de legionar. M-am simțit precum elevii la școală sau la olimpiade. Uau, niște emoții uriașe. Cu acel prilej am fost medaliat de Societatea Artiștilor Francezi și premiat de Institutul Franței, de Academia de Arte Frumoase”, și-a amintit Paul Anastasiu.
Primul premiu în pictură i-a fost acordat la Salonul Pictorilor Oficiali ai Armatei
Odată învinse tracul și temerile debutului, suceveanul a făcut pași mici, dar siguri spre afirmare. Una dintre cele mai mari reușite a venit în 2005, când a devenit pictor oficial al Armatei Franceze.
„Câștigasem primul premiu în pictură la Salonul Pictorilor Oficiali ai Armatei, ce are loc o dată la doi ani la Hotelul Național al Invalizilor la Paris (unde este și muzeul armatei, precum și mormântul lui Napoleon), un premiu foarte important care mi-a deschis multe uși în cariera de artist plastic. Și ca să vă dați seama cine acordă acest premiu, trebuie spus că din juriu fac parte personalități militare și din lumea artistică, iar la propunerea acestui juriu ministrul Apărării (la acea dată era Michèle Alliot-Marie) acordă titlul de pictor oficial al Armatei Franceze”, a declarat Anastasiu.
Primii nouă ani sunt pictori agreați ai armatei, cu gradul onorific de căpitan (trei mandate de trei ani reînnoite), iar după pictorii devin titulari pe viață, cu gradul de comandant (maior în echivalență). Printre cei din urmă se numără și Paul Anastasiu, iar obligația „titularilor” este salonul de la Domul Invalizilor. Nu este singurul loc unde ajung picturile, și asta pentru că participări mai sunt și la alte saloane, precum și misiuni în regimentele din Franța, dar și în alte zone ale lumii.
Ca semn distinctiv, pictorii oficiali ai Armatei Franceze semnează cu două săbii ce se încrucișează lângă numele artistului.
„Cred că am cea mai frumoasă meserie din lume”
Legionarul de ieri spune că drumul în lumea artistică e unul foarte greu, dar satisfacțiile sunt imense.
„Nu văd decât satisfacții și cred că am cea mai frumoasă meserie din lume. Precum zicea scriitorul și poetul Ioan T. Morar, e ceva deosebit să faci parte dintr-un grup restrâns de privilegiați, al celor ce-și permit să facă doar ce-și doresc”, a arătat Paul Anastasiu.
Ambițiile și planurile sale de viitor sunt foarte mari. Spune că are o concepție a artei de tip „Meșterul Manole” și este convins că destinul îi va hărăzi ceva foarte important în viitorul nu foarte îndepărtat.
Zilele trecute, Paul Anastasiu a terminat un tablou de 8 metri, cu numele „La Marseillaise”, destinat unui fort de la intrarea Vechiului Port din Marsilia.
„Mă gândesc deja la viitorul tablou și sper ca acesta să fie, de ce nu, de 18 metri și, bineînțeles, mai frumos și mai puternic ca mesaj”, este visul lui Paul Anastasiu.
La frontiera dintre figurație și abstracție
Paul Anastasiu spune că nu are preferințe în ceea ce privește curentele după care se ghidează. Se declară un bun cunoscător al fenomenului după ce a studiat istoria artei de la Peștera din Lascaux și până în prezent.
„Am fost inspirat de antichitate în tinerețe, precum și de Renaștere, dar mai mulți pictori din epoci diferite m-au fascinat la un moment dat, cum ar fi Michelangelo, Merisi da Caravaggio, Rembrandt, Vélasquez, Goya, Élisabeth Vigée Le Brun, Cézanne, Turner, Klimt etc. Ceva mi-a plăcut cu siguranță și în neoclasicism, romantism, impresionism sau suprarealism”, a opinat fostul legionar.
Spune că a ajuns la un nivel în care o operă pe care o vede în fața sa o disecă într-un timp foarte scurt.
„Eu caut să fac un fel de sinteză a artei de-a lungul timpurilor. De asemenea, încerc să mă mențin undeva la frontiera dintre figurație și abstracție. Lucrez cu materie, din cuțit (dar nu a fost tot timpul cazul) și lucrez numai cu ulei și numai pe pânze de in (în ziua de azi)”, a detaliat suceveanul.
A dat foc la 30 de tablouri pictate de mâna sa
Fostul legionar se consideră un autocritic foarte dur. Așa se face că într-una din zile a dat foc la 30 de tablouri pe care tot el le pictase în acrylice pe bumbac.
„Nu fac nici o schiță prealabilă, nu trasez nimic pe pânză, nu măsor nimic. Atac direct pânza și mă duc la aventură. Un tablou îl vizualizez în 5 secunde în general în mintea mea, după care rezultatul final poate corespunde ideii inițiale, precum poate fi cu totul altceva. Uneori cred că operele mele sunt de fapt un fel de sculpturi pe pânză. Lucrez în mod dinamic și caut des un rezultat dinamic, iar dacă mă gândesc bine, arta mea o pot defini cu două cuvinte: intuitivă și evolutivă”, a concluzionat Paul Anastasiu.
Speră să expună și în România într-o bună zi
Paul Anastasiu nu și-a uitat nici un moment locul de baștină și prietenii de aici. Spune că are mulți prieteni, dar trei deosebiți, câte unul din fiecare epocă de viață: din școala primară și gimnaziu pe Ovidiu Ciocan, tot din Suceava, azi în Irlanda, din perioada liceului pe Puiu (Mihai Ștreangă), avocat în Suceava și Rădăuți, iar din perioada petrecută în Legiunea Străină pe Nicolae Cristea, un ardelean stabilit acum la Strasbourg.
„Casa mea e, cu siguranță, aici, în Franța, dar niciodată nu se știe. Suceava a fost și rămâne un oraș legat de sufletul meu, locul unde am avut o copilărie frumoasă, în ciuda timpurilor dificile ale anilor ‘80, ‘90, și o tinerețe deosebită în care ne hrăneam cu visuri. În fața casei de aici, din sudul Franței, am făcut pe vremuri și un mozaic stilizat se reprezintă stema principatului Moldovei, dar am făcut și portretul lui Ștefan cel Mare, pe care probabil îl voi reface mai mare și mai impunător. Împreună cu soția mea, Solange, care e și cel mai exigent critic de artă, avem niște proiecte sau idei pentru mai târziu, iar unul dintre acestea este de a expune și în România, de ce nu și la Suceava”, a concluzionat Paul Anastasiu.
