Performanțe remarcabile obținute de un tânăr de 25 de ani din Fundu Moldovei. Simion Zafiu a reușit să devină campion al regiunii Copenhaga la începutul lunii martie a acestui an, iar câteva săptămâni mai târziu a urcat și pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere a Campionatului Național al Danemarcei la karate Goju-Ryu. Rezultatul este cu atât mai remarcabil cu cât a fost obținut după numai câteva luni de antrenament la acest stil al artelor marțiale.
Simion Zafiu a intrat în lumea artelor marțiale în 2012, când s-a înscris la Clubul He Pai din Suceava, sub îndrumarea instructorului Ovidiu Zegrea. În vara aceluiași an a plecat în Danemarca la studii și a încercat să continue antrenamentele, numai că în Copenhaga nu a găsit nici un club unde să fie practicat stilul qwan ki do. Suceveanul a fost nevoit să se reprofileze și s-a înscris la clubul de karate Goju-Ryu „København Karate Klub”. Reprofilarea s-a făcut în august 2013, iar după numai câteva luni, în primăvara acestui an munca și talentul lui Simion Zafiu s-au materializat în două medalii de aur.
La începutul lunii martie a participat la o competiție destinată cluburilor din zona orașului Copenhaga (Klubmesterskabet), unde s-a clasat pe locul I la categoria kumite – bărbați 18+, 10-4 kyu. Ulterior, pe data de 29 martie 2014 a intrat în competiție și în cadrul campionatului național (Stilartsmesterskabet) al Danemarcei, unde, de asemenea a ocupat locul I la categoria kumite – bărbați 18+, 10-6 kyu.
„Momentan, sunt singurul străin, restul colegilor fiind danezi. Antrenamentele sunt în limba daneză, bineînțeles cu anumite comenzi și denumiri legate de tehnica folosită în cadrul antrenamentelor în limba japoneză. Acum am venit în România pentru o săptămână și jumătate, unde voi participa, ca reprezentant al Danemarcei, la seminarul național de karate Gashuku, care se va desfășura în perioada 23-25 mai”, a arătat Simion Zafiu.
Suceveanul lucrează în Danemarca în calitate de programator, iar în paralel urmează cursurile de master în inginerie software la Universitatea de IT din Copenhaga.