De mult nu am mai văzut un om politic sau, mă rog, un om din administrație, care să dea dovadă de atâta tupeu, în sensul bun, ca prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, care, ca fapt divers, este sucevean, din Gura Humorului. Mihai Atănăsoaei a făcut în această săptămână mai multe propuneri pentru modificarea legii câinilor fără stăpân, iar cea mai importantă dintre acestea se referă la eutanasierea maidanezilor care nu sunt revendicați.
„Câinii agresivi sau care suferă de boli incurabile ar urma să fie eutanasiați imediat, cei sănătoși urmând să fie ținuți în adăposturi timp de o săptămână. În cazul în care câinele nu este revendicat, acesta urmează să fie eutanasiat”. Așa sună propunerea lui Mihai Atănăsoaei. De ce are tupeu prefectul Capitalei? Pentru că el a spus, într-o calitate cât se poate de oficială, ceea ce gândesc majoritatea românilor. Pentru că Mihai Atănăsoaei a făcut o propunere legislativă pe un subiect pe care cei mai mulți politicieni îl ocolesc, pentru a nu pierde din electorat. Reacțiile la propunerea lui Mihai Atănăsoaei nu au întârziat să apară, cei mai vehemenți fiind, firesc, cei din organizațiile de protecție a animalelor, unii dintre ei aflându-se în categoria celor care au câștigat bani frumoși de pe urma maidanezilor.
Toți iubitorii de animale, care și-au strigat nemulțumirea pe la tv sau pe la colțul blocului, au fost unanimi, de parcă s-ar fi vorbit înainte: „singura soluție este sterilizarea, iar în cinci – șase ani numărul câinilor fără stăpân va scădea considerabil”. Dacă ai fi parașutat din altă țară, le-ai da dreptate. Dar noi, cei de aici, știm că de peste zece ani se sterilizează maidanezii și nu știu cum se face că numărul lor tot crește. Și crește. Și nu se mai oprește.
Mihai Atănăsoaei a spus ceea ce gândesc foarte mulți români, ceea ce simt foarte mulți suceveni. Oameni care au fost mușcați de câini sau ai căror copii au fost mușcați de câini, oameni care, seara, ocolesc anumite zone, de frică să nu fie atacați de maidanezi. Placa aia a unor ong-iști, că un maidanez nu atacă dacă nu e provocat, nu ține. Cunosc oameni buni la suflet (altă condiție a ong-iștilor ca să nu te muște un câine), iubitori de animale, care se plimbau seara pe stradă și au fost atacați din senin și mușcați de maidanezi. Nu au provocat câinii, nici măcar nu i-au văzut. Nu fluierau pe stradă, nu vorbeau la telefon, mergeau regulamentar. Și totuși au fost mușcați. Poate, într-o zi, cineva ne va explica de ce.
Nu ține nici chestia cu civilizația. În SUA, maidanezii sunt ținuți în adăposturi trei săptămâni, iar apoi, dacă nu sunt revendicați sau înfiați, sunt eutanasiați. Ceva mai aproape, în Marea Britanie, se procedează exact la fel, doar că perioada de găzduire în adăposturi este de doar o săptămână.
Să revenim, însă, la noi. Avem și prin Suceava o mulțime de iubitori de maidanezi. Îi hrănesc zi de zi pe câinii din jurul blocului și îi iau la rost pe cei care se uită urât la ei. Dacă cumva apar hingherii, îi pun pe fugă. „Sunt câinii mei. Eu am grijă de ei” țipă ei isterici în timp ce își mobilizează vecinii pentru a apăra patrupedele. Dar, când câinii mușcă un om, chiar și un copil, se fac mici și se ascund după perdea. Am mai scris despre o astfel de întâmplare.
Doamnelor, domnilor, va felicit că iubiți câinii vagabonzi, vă felicit că aveți grijă de ei. Dar de ce nu-i luați acasă? Luați-i acasă și nimeni nu le va face nimic. Asumați-vă și voi o răspundere, că de dat din gură pe la seminarii și mitinguri vă pricepeți.
Personal nu împărtășesc propunerea lui Mihai Atănăsoaei. Și asta pentru că mi-e greu să accept actul în sine, prin care se ia viața unei ființe. Pe de altă parte, oricât mi-ar fi de greu, sufletește, trebuie să accept că propunerea prefectului Capitalei este singura viabilă la ora actuală. Și asta după nenumăratele încercări făcute în zadar în ultimii ani de a reduce numărul maidanezilor. Dar mai este un aspect. În România, un copil primește o alocație lunară de 40 de lei, iar pentru întreținerea unui maidanez autoritățile cheltuiesc între 400 și 750 de lei pe lună, în funcție de localitate. Totuși, care sunt prioritățile acestei țări?
