Un sucevean pus sub acuzare pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, condamnat de Tribunalul Suceava la 15 ani de închisoare pentru că ar fi fost implicat într-un transport mare de canabis și cocaină trimis din Spania, a ajuns pe lista de urmăriți general a Poliției Române.
După o lungă perioadă de arest preventiv, pe perioada procesului, Andei Zaharia Holhorea a fost plasat sub control judiciar, așadar pus în libertate.
Condamnat la 15 ani de închisoare la Tribunalul Suceava, în luna februarie a acestui an, acesta a înaintat apel, dosarul aflându-se acum pe rolul Curții de Apel Suceava, unde se va da sentința finală.
Doar că între timp acesta a dispărut.
Judecătorii au constatat încălcarea controlului judiciar, astfel că bărbatul în vârstă de 40 de ani, cu domiciliul în Ostra, a devenit urmărit general la nivel național/internațional. El este arestat în lipsă și căutat acum la nivel național și internațional.
• Droguri de 150.000 de euro pentru piața din zona Humor-Ostra. Canabis, dar și aproape un kilogram de cocaină
Dosarul procurorilor de la DIICOT în care s-au dat pedepse foarte mari vizează un transport de aproximativ 7 kilograme de canabis și 984 de grame de cocaină.
Prețul minim care putea fi obținut din comercializarea acestor droguri identificate în colete este de aproximativ 70.000 de euro – canabisul, respectiv 80.000 de euro – cocaina.
Așadar, un transport de 150.000 de euro care urma să ajungă pe piața din zona Gura Humorului – Ostra, interceptat, din fericire, de structurile de la Antidrog, în urma unei acțiuni coordonate de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.
Conform sentinței Tribunalului Suceava din 20 februarie a.c., care nu este definitivă, Andrei Zaharia Holhorea a fost condamnat pentru patru infracțiuni concurente la pedeapsa de 15 ani de închisoare, în timp ce pentru al doilea inculpat, Cosmin Iulian Flocea, pedeapsa rezultantă este de 15 ani și 8 luni de detenție.
• Coletul trimis din Spania cu o firmă de transport a ajuns mai întâi la Polițiștii de la Antidrog
Polițiștii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava, sub coordonarea DIICOT, au acționat în acest caz pe 10 mai 2023, când au oprit, la Poiana Largului, în Neamț, un microbuz al unei firme de transport.
Polițiștii de la Serviciul Antidrog al BCCO Suceava au ridicat coletul despre care aveau informația că ar conține o mare cantitate de droguri. În acest colet au fost găsite cantitățile de canabis și cocaină amintite mai sus. Drogurile erau fragmentate în alte colete mai mici.
Așa cum se procedează în cazurile de acest gen, polițiștii au ridicat drogurile și au pus în loc alte colete, iar geanta a ajuns mai departe la cel care urma să preia transportul. Așadar, practic, în acea geantă nu mai erau droguri. Pentru probarea activității infracționale acțiunea a trebuit însă să continue.
• A preluat coletul și a început să se învârtă pe străzi secundare pentru a se asigura că nu este urmărit
În aceeași zi de 10 mai 2023, după-amiază, autoutilitara a ajuns în stația Petrom din Gura Humorului, iar coletul a fost ridicat de Andrei Zaharia Holhorea, personaj-cheie în acest dosar.
Tânărul a preluat coletul și, la volanul unui Audi A6, a plecat spre Frasin. De menționat că acesta nu a circulat pe ruta directă, ci s-a învârtit pe străzi secundare din Gura Humorului, ca măsură de precauție pentru a se asigura că nu este urmărit.
Tânărul era însă deja monitorizat de echipele de polițiști de la BCCO Suceava. El a ajuns în cele din urmă pe direcția pe care se bănuia că va merge (spre complicele din Ostra), astfel că a fost urmărit pe DJ 177A, pe direcția Frasin – Stulpicani – Ostra.
Undeva între Stulpicani și Ostra, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată, s-a organizat acțiunea de prindere a acestuia. Când a sesizat că este urmărit, bărbatul a intrat cu mașina pe un drum forestier și apoi a abandonat autoturismul și a încercat să scape cu fuga pe jos.
• Ascuns sub rădăcinile săpate de apă ale unui copac, acoperit de resturi de vegetație
Polițiștii de la BCCO au trecut la scotocirea zonei, iar după circa 20 de minute de căutări au dat de cel pe care îl căutau.
Inculpatul a fost depistat în albia unui pârâu, ascuns sub rădăcinile săpate de apă ale unui copac, acoperit de resturi de vegetație.
Andrei Zaharia Holhorea a declarat inițial că doar a ridicat un colet pentru un prieten, pe nume ”Cosmin”, însă anchetatorii aveau deja temele făcute în acest caz.
Structurile antidrog știau și unde urma să ajungă transportul: la Ostra, în locuința celui de-al doilea inculpat din dosar, Iulian Cosmin Flocea.
În acest apartament se organizau petreceri și se consumau cantități importante de substanțe interzise, a rezultat din ancheta DIICOT.
Au urmat, evident, percheziții, fiind identificate și alte substanțe vegetale și alte mijloace de probă, precum grindere metalice, cântar electronic etc.
Din cercetări a rezultat că cei doi erau implicați împreună în acest trafic.
Inculpatul Iulian Cosmin Flocea, rezultă din cercetări, comercializa un gram de ”praf alb” cu 100 de lei, iar ”iarba” cu 50 de lei.
Cu privire la Andrei Zaharia Holhorea, acesta a fost condamnat și pentru că a condus sub influența unei substanțe interzise.
Cei doi au fost arestați preventiv imediat după flagrantul din luna mai 2023 și au rămas arestați o bună perioadă de timp.
Cum sentința nu este definitivă, ambii inculpați se bucură încă de prezumția de nevinovăție.