Un sucevean cercetat pentru violență în familie și-a distrus brățara electronică și a aruncat-o pe geam

Brățară electronică
Brățară electronică

A fost alertă la Poliție, joi seară, în municipiul Suceava, după ce a sunat alarma în cazul unui bărbat care avea montată brățară electronică, într-un dosar de agresiune în care victimă este soția sa.

În jurul orei 20.20, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de către personalul din cadrul Dispeceratului de Monitorizare Electronică cu privire la faptul că s-au activat alertele cu privire la un bărbat în vârstă de 44 de ani, obligat să poarte sistem de supraveghere electronică.

Așa cum se procedează, polițiștii s-au deplasat inițial la barul de pe bulevardul George Enescu unde lucrează soția sa, pentru a se asigura că aceasta este bine.

Femeia în vârstă de 46 de ani le-a declarat polițiștilor că nu l-a văzut prin preajmă pe soț, dar, preventiv, aceasta a fost preluată în custodie.

Alerta emisă arăta că bărbatul s-a depărtat de telefonul mobil, care a fost găsit aruncat în scara blocului în care acesta locuiește.

Cum soțul dispărut nu era de găsit, au fost alertate mai multe echipaje, inclusiv de la Jandarmerie.

Ulterior, s-a stabilit că bărbatul era în propria casă, însă pur și simplu a refuzat să deschidă ușa.

Abia după ce polițiștii au revenit la ușă și au trecut la somații, bărbatul a deschis.

Suceveanul le-a spus polițiștilor că a aruncat brățara pe geamul de la bucătărie, după ce anterior a distrus-o și a demontat-o.

Polițiștii au întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante de încălcarea de către acesta a ordinului de protecție impus prin ordin judecătoresc.

Cătălin C. a fost pus sub acuzare sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia este emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție, acesta fiind reținut în arest, joi noapte, în baza ordonanței pentru 24 de ore.

Mai mult, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a solicitat și mandat de arestare pentru 30 de zile. Propunerea va fi analizată la Judecătoria Suceava.

Recomandări

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică
O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști