– Profesorul Dimitrie Olenici, muzeograf la Planetariul Suceava, a adunat, în aproape 30 de ani, un număr impresionant de calendare pe suport de hârtie, metal, pânză, ceramică
– Cel mai vechi calendar este din anul 1923, „Calendarul încoronării”
Colecționarea calendarelor nu este o pasiune foarte întâlnită printre suceveni. Muzeograful Dimitrie Olenici, de la Planetariul Suceava, ne-a surprins cu o colecție personală impresionantă de peste 3.000 de calendare, adunate încă din anul 1980. Lucrând la o instituție care se ocupă de astronomie, „problema timpului este foarte importantă”, ne-a spus Olenici, care ne-a definit calendarul ca pe un sistem de măsurare a timpului și împărțire a acestuia în ani, zile, ore, minute, secunde. „Calendarul este cunoscut de marele public ca un suport de prezentare a timpului, acest suport îmbrăcând diferite forme. La vechile popoare, calendarele aveau ca suport pietrele, oasele, dar, mai apoi, s-a trecut la metal, pânză, hârtie, ceramică, sticlă, sau, mai nou, suport electronic”, ne-a povestit colecționarul, care, timp de câteva ore, ne-a prezentat cea mai mare parte a colecției sale. Pasionat de timp, muzeograful „a colindat” de-a lungul celor aproape 30 de ani în slujba astronomiei, pe la toate instituțiile, prieteni care puteau să-i furnizeze, la sfârșit de an, calendare de diferite forme, mărimi, culori, reprezentând nenumărate simboluri. Cel mai vechi calendar din colecția muzeografului Olenici este „Calendarul încoronării”, din 1923. Unele calendare sunt de buzunar, altele de birou, reprezentând oameni politici, tablouri istorice, plante, animale, măști, păsări, flori. Ne-a atras atenția un calendar din anul 1984, pe suport metalic, care avea un mecanism foarte interesant. Fiecare lună, cu zilele aferente, putea fi decupat și lipit pe cureaua de la ceas, pentru a fi la îndemâna celui care dorea să știe în ce zi se află. Alte câteva calendare pe pânză ne-au atras atenția prin calitatea materialului folosit, mătase, atlas sau pânză de in, dar și cele pe suport – ceramică, calendar asemănător unei bucăți de faianță. Câteva zeci de calendare sunt aduse din străinătate (SUA, Ucraina, Italia, China, Japonia, India, Polonia, Malaiezia), cele mai multe provenind din „cadouri”. „Prietenii mei știu că am această colecție, această pasiune, și, atunci, de fiecare dată când pleacă undeva, îmi cumpără un calendar. Așa am reușit să ajung la impresionanta cifră de peste 3.000 de calendare, tot cu ajutorul prietenilor, care veneau singuri la mine să-mi aducă câteva calendare”, ne-a povestit profesorul Olenici. Un alt calendar ingenios „la pachet” a fost tipărit, în 2003, de CEC. Calendarul de perete era însoțit și de o casetă cu fragmente din opera poetului Mihai Eminescu, ambele fiind dăruite clienților fideli ai instituției din acel an.
În opinia colecționarului, calendarele rămân, de la an la an, o mărturie, „un document istoric” care reflectă activitățile, oamenii care au „dominat” un anumit timp. Dimitrie Olenici a expus, de-a lungul anilor, colecția sa personală de calendare în mai multe localități: Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Siret, Bârlad. De fiecare dată, publicul a fost curios să afle cât mai multe lucruri despre calendare, dar și despre timp.
– Prezența profesorului Olenici în Norvegia depinde de 1.000 de euro
Profesorul Dimitrie Olenici a primit recent o invitație în Norvegia, de la Societatea internațională de explorări științifice, de a participa, în localitatea Roros, la o conferință în care să prezinte o lucrare legată de experimente cu pendulul „Foucault” efectuate la Planetariul Suceava. Este singurul român invitat la această conferință, dar, din păcate, muzeograful nu are bani cu ce să ajungă acolo. Evenimentul este programat pentru perioada 17-19 august, și l-ar costa circa 1.000 de euro. Este o onoare pentru Suceava să aibă un reprezentant la acea conferință internațională pe teme de astronomie, dar fără o sponsorizare suceveanul nu va ajunge în Norvegia. Poate se găsește un om de afaceri, o firmă, care să sponsorizeze un act științific, pentru prestigiul acestei țări. Dimitrie Olenici a mai participat, în anul 2001, la Paris, la un simpozion de astronomie, invitat atunci chiar de un francez – laureat al Premiului Nobel (1968), Alais Maurice. În 2004, muzeograful sucevean a participat în Anglia – Mylton – la o conferință despre eclipsa de soare. În același an, dar în lunile septembrie și octombrie a fost prezent în Malaiezia, pentru a studia comportamentul unui pendul în timpul unei eclipse de soare (14 octombrie) și o eclipsă de lună (28 octombrie). Cercetarea s-a desfășurat într-o zonă ecuatorială în orașul Kuching, la invitația prietenului său, cercetătorul Thomas Goodey.
De ce 12 luni?
Muzeograful Dimitrie Olenici ne-a spus că anul are 12 luni pentru că într-un an de zile soarele trece prin cele 12 constelații zodiacale. Alegerea zilelor săptămânii este determinată de faptul că, în antichitate, oamenii considerau că fiecare din cele 7 planete (aștrii mișcători pe bolta cerească) ocrotește câte o zi: Luna a dat Luni, Mars a dat Marți, Mercurius – Miercuri, Juppiter (în italiană Joe) a dat Joi, Venus (transformată în Venera) a dat Vineri, Saturnus (Saturn) și Sol (Soare) și-a declinat „nășia” în favoarea străvechiului „sabbath” (același în ebraică, persană și babiloniană), care ne-a dat Sâmbăta, și a zilei lui Dumnezeu (în latină, Dominus), care a dat Duminica.
