Un tânăr de 26 de ani din municipiul Suceava a scăpat de închisoare, dar și de o serie de interdicții care i-au fost impuse de procuror și apoi menținute de magistrații de la Tribunal.
Bogdan Ostrovan este judecat pentru trafic de droguri de mare risc, iar inițial a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare. Nemulțumit, suceveanul a atacat soluția cu apel, iar ieri pedeapsa sa a fost menținută, dar interdicția de a părăsi țara i-a fost ridicată. Sentința pronunțată de Curtea de Apel Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În același dosar, a fost judecat și Răzvan Țucă, de 23 de ani, din Săveni-Botoșani, individul care i-a livrat heroina lui Bogdan Ostrovan. Pedeapsa de la Tribunalul Suceava, de 4 ani de închisoare cu executare, a fost menținută și la Curtea de Apel Suceava în conformitate cu noile reglementări din Codul de Procedură Penală.
În același dosar a fost condamnat și un alt tânăr din Săveni, Constantin Cazacu, de 20 de ani. Acesta a rămas cu trei ani de închisoare, decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava fiind aceea ca pedeapsa să fie cu suspendare sub supraveghere. Un al patrulea individ implicat în acest caz, Costel Murariu, de 25 de ani, tot din Săveni, va fi judecat separat.
Afacerea „heroina”
Potrivit anchetatorilor, drogurile au fost aduse din Franța de către Răzvan Țucă, care susține că le-a primit de la un cetățean arab, în contul unei datorii.
În total, ar fi adus în țară 130 de grame de heroină, pe care le-a ascuns în șosete, într-o pereche de cizme.
Pentru că vroia să scape repede de stupefiante, Țucă i-a cooptat în afacere pe ceilalți doi botoșăneni, iar unul dintre posibilii clienți pe care i-au găsit a fost suceveanul Ostrovan.
Acestuia din urmă i-au vândut în primă fază 49 de grame, însă la scurt timp, tânărul din municipiul Suceava a fost săltat de ofițerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava.
Bogdan Ostrovan a acceptat să coopereze cu oamenii legii și a aranjat o nouă întâlnire cu dealerii din Botoșani, de data aceasta la o benzinărie de la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, unde au mai tranzacționat alte aproape 70 de grame de heroină. S-a întâmplat pe 24 mai 2013, însă afacerea s-a dovedit falimentară, fiind stopată de ofițerii Antidrog, care i-au prins în flagrant pe suspecți.