Un sucevean a reclamat la poliție decesul soției în timpul unei proceduri de anesteziere

Un sucevean a reclamat la poliție decesul soției în timpul procedurii de anesteziere
Un sucevean a reclamat la poliție decesul soției în timpul procedurii de anesteziere

Un bărbat în vârstă de 77 de ani a sesizat Poliția municipiului Suceava, luni, cu privire la faptul că în data de 30 iulie soția sa, în vârstă de 78 de ani, a decedat în timp ce se afla în Spitalul Județean de Urgență Suceava, ca urmare a unei proceduri de anesteziere, prin care era pregătită pentru operație.
Mărioara Z. ajunsese la Urgențele Spitalului Județean după ce din noaptea de 29 spre 30 iulie a început să acuze puternice dureri abdominale.
Duminică dimineață, femeia de 78 de ani a fost dusă la spital de către un nepot.
Din primele cercetările efectuate de poliție rezultă că septuagenara a fost preluată pe secția de Chirurgie Generală a Spitalului Județean, cu o problemă internă care necesita intervenție de urgență. Duminică, jurul orei 15:05, femeia a decedat.
Soțul femeii a reclamat că aceasta a plecat de la domiciliu conștientă și că decesul s-ar fi produs în timpul procedurii de anesteziere.
Bărbatul de 77 de ani a solicitat declanșarea unei anchete și, prin urmare, procedural, polițiștii au deschis un dosar de ucidere din culpă. În cadrul dosarului, a fost dispusă efectuarea necropsiei cadavrului, pentru a se stabili cauza decesului.
Concluziile finale ale autopsiei vor fi cele care vor lămuri probabil pe deplin acest caz.

Recomandări

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Un sucevean a murit în Italia, la Roma, sub dărâmăturile unui turn care s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de consolidare